BREXIT. Participarea Regatului Unit la programul Orizont 2020

 

 

Acordul de retragere din Uniunea Europeană a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, a fost aprobat de către autoritățile britanice și UE și intră în vigoare pe 1 februarie 2020.

 

Acordul de retragere prevede o perioadă de tranziție(așa cum este definită la art.126-art.132).  Până la 31 decembrie 2020, Regatul Unit va continua să aplice reglementările UE, fără a lua parte însă la deciziile comunitare.

 

Conform prevederilor acordului, Regatul Unit va continua să participe la Programele UE finanțate în cadrul CFM (Cadrul Financiar Multianual) 2014-2020, inclusiv la Orizont 2020 (H2020), până la închiderea acestora. Așadar, oamenii de știință, cercetătorii și mediul de afaceri din Regatul Unit pot continua să participe în aceste programe și să obțină granturi de finanțare pentru întreaga perioadă de derulare a proiectelor individuale, inclusiv pentru proiectele care se finalizează după încheierea perioadei de tranziție în 2020.

 

 

În ceea ce privește participarea Regatului Unit la viitoarele programe ale Uniunii Europene, Declarația politică de stabilire a cadrului viitoarelor relații dintre Uniunea Europeană și Regatul Unitstipulează următoarele:

 

“Ținând seama de amploarea și aprofundarea preconizate ale viitoarelor relații și de legătura strânsă dintre cetățenii lor, părțile vor stabili principii, termeni și condiții generale privind participarea Regatului Unit la programele Uniunii, sub rezerva condițiilor stabilite în instrumentele corespunzătoare ale Uniunii, în domenii precum știința și inovarea, tineretul, cultura și educația, dezvoltarea teritoriilor de peste mări și acțiunea externă, capabilitățile de apărare, protecția civilă și spațiul. Acestea ar trebui să includă o contribuție financiară echitabilă și adecvată, dispoziții care să permită o bună gestiune financiară de ambele părți, tratamentul echitabil al participanților și o gestionare și consultare corespunzătoare naturii cooperării dintre părți.

 

De asemenea, părțile vor analiza posibilitatea participării Regatului Unit la consorțiile pentru o infrastructură europeană de cercetare (ERIC), sub rezerva condițiilor instrumentelor juridice ale Uniunii și a statutelor individuale ale ERIC și ținând seama de nivelul de participare a Regatului Unit la programele Uniunii în domeniile științei și inovării.“

 

 

Mai multe informații despre negocierile privind BREXIT:

https://ec.europa.eu/commission/brexit-negotiations_en

https://www.ukro.ac.uk/Documents/factsheet_brexit.pdf?pubdate=200123

 

Modificat la: 2020-01-31 13:41:00

Articole similare