• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

MCI organizează concurs în data de 19.12.2018 pentru ocuparea a două funcții publice de execuţie vacante la Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare

 

Ministerul Cercetării și Inovării organizează concurs în ziua de 19 decembrie 2018 la Bucureşti strada Mendeleev nr. 21-25 sector 1, pentru ocuparea a două funcţii publice de execuţie vacante din cadrulMinisterului Cercetării și Inovării - Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, după cum urmează:

 

 

1.    Serviciul Monitorizare:

 

- consilier I, grad profesional superior – 1 post;

 

Condiţiile necesare ocupării postului:

  • îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă,
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 7 ani.

 

 

 

2.    Serviciul Verificare Financiară și Verificare Achiziții:

 

-       consilier I, grad profesional superior – 1 post

 

Condiţiile necesare ocupării postului:

  • îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în științe economice;
  • vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 7 ani.

 

 

 

ACTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURS:

 

Dosarul de concurs

 

Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs (dosar de carton cu șină sau dosar plic) care va conţine următoarele documente:

 

a) formularul de înscriere;

b) curriculum vitae, modelul comun european;

c) copia actului de identitate;

d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;

e) copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;

f) adeverinţa care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;

g) cazierul judiciar;

h) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.

 

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.

 

Documentul prevăzut la lit. g)poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire. În situaţia în care candidatul solicită expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii şi procedurii aprobate la nivel instituţional.

 

Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

 

Formularul de înscriere şi declaraţia pe propria răspundere se pun la dispoziţie candidaţilor prin secretariatul comisiei de concurs din cadrul ministerului sau pot fi accesate pe site-ul Ministerului Cercetării şi Inovării - www.research.gov.ro la secţiunea dedicată publicităţii concursului.

 

În vederea participării la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie vacante, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de maximum 8 zile de la data publicării anunţului ( 05.12.2018), în zilele de luni - joi în intervalul orar 09.00 - 16.00 şi vineri în intervalul orar 09.00 - 13.00.

 

 

MODALITATEA DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

 

Concursul se desfăşoară în trei etape succesive după cum urmează:

a)   selecţia dosarelor de înscriere, pe baza îndeplinirii condiţiilor generale şi specifice de participare la concurs, se va realiza în termen de 24 ore de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, iar rezultatul acesteia se face prin menţionarea sintagmei,,admis” sau ,,respins”, însoţită de motivul respingerii dosarului, după caz;

 

b)   proba scrisă va avea loc în data de 19 decembrie 2018 - ora 10.00;

La această probă vor participa doar candidaţii care au fost declaraţi ,,admis” la rezultatul final al selecţiei dosarelor;

Rezultatul probei ,,scrisă” va fi afişat la sediul şi pe pagina de internet a ministerului, cu precizarea punctajului obţinut şi a sintagmei ,,admis” sau ,,respins”;

 

 c)   interviul va avea loc cu respectarea prevederilor art. 56 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 cu modificările și completările ulterioare.

La această probă vor participa doar candidaţii care au fost declaraţi ,,admis” la rezultatul final de la proba ,,scrisă”;

Sunt declaraţi admişi la proba ,,scrisă” şi la proba ,,interviu” candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte, din maximum 100 de puncte.

 

Rezultatele probelor de concurs vor fi afişate la sediul şi pe site-ul Ministerului Cercetării şi Inovării cu precizarea punctajului şi a sintagmei ,,admis” sau ,,respins”, precum şi ora la care se afişează.

 

După afişarea rezultatelor obţinute la proba ,,scrisă” şi ,,interviu”, candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie în maximum 24 de ore de la data afişării rezultatelor, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

 

Contestaţiile se depun prin secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor, la sediul Ministerului Cercetării şi Inovării etaj 3 camera 307.

 

în situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei ,,scrisă” sau a ,,interviului” comisia de soluţionare a contestaţiilor va analiza lucrarea sau consemnarea răspunsurilor la interviu doar pentru candidatul contestatar şi în termen de maximum 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, imediat după soluţionare, va comunica rezultatul final prin afişare la sediul instituţiei.

 

Punctajul final se calculează prin însumarea punctajelor obţinute la proba ,,scrisă” şi ,,interviu”, pentru fiecare candidat.

 

Se consideră ,,admis” la concurs, candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru aceeaşi funcţie publică, cu condiţia ca aceştia să fi obţinut punctajul minim necesar.

 

La punctaje egale are prioritate candidatul care a obţinut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menţine, candidaţii aflaţi în această situaţie vor fi invitaţi la un nou interviu în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câştigător. Candidatul nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.

 

 

Bibliografie

 

1.    Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului.

2.    DIRECTIVA 2014/24/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE.

3.    HOTĂRÂRE nr. 398/27 mai 2015pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013.

4.   HOTĂRÂRE nr. 399/27 mai 2015privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020.

5.    ORDNANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 23 septembrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.

6.    HOTĂRÂRE  Nr. 93/2016 din 18 februarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020.

7.    Legea 98/2016privind achiziţiile publice, cu modificările și comăletările ulterioare şi HG 395/2016 privind Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului cadru din Legea 98/2016.

8.    Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 1284/2016privind aprobarea Procedurii competitive aplicabile solicitanţilor/beneficiarilor privaţi pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări finanţate din fonduri europene (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.618/12.08.2016).

9.    O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

10.   H.G. nr. 875/2011 pentruaprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

11.   Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (r2), cu modificările și completările ulterioare.

12.   Legea nr.7 /2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată.

13.   Constituţia României, republicată.

 

 

Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 021.318.30.69

 

Modificat la: 2018-12-05 16:54:00