• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Competențele CNE în cazul plagiatului

 

Consiliului Naţional de Etică, în conformitate cu prevederile legale  din O.G 28/2011 privind modificarea şi completarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, este structura instituțională abilitată să analizeze faptele care pot să constituie abateri de la normele de bună conduită.

Art. 42 alin.(2) din O.G  28/2011 stabileşte cazurile în care Consiliul Naţional de Etică are obligaţia să analizeze sesizări sau contestaţii.

Alin.(3) al art. 4din O.G 28/2011 precizează că sesizările privind abaterea de la normele de bună conduită pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică sunt analizate numai de către Consiliului Naţional de Etică.

OG nr. 32/1998, aprobată prin Legea nr. 760/2001, nominalizează funcțiile de demnitate publică din administraţia publică centrală, ca fiind: primul-ministru, viceprim-ministrul, ministrul de stat, ministrul, ministrul delegat, secretarul general al Guvernului, secretarul general adjunct al Guvernului, consilierul de stat, secretarul de stat şi asimilatul acestuia din cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru, din cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului, Secretariatului General al Guvernului, Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul şi din cadrul ministerelor, precum şi conducătorul organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu rang de secretar de stat.

Rezultă deci, că potrivit prevederilor legale, CNE este singura structură instituțională exclusiv competentă să se pronunțe pe cazuri care pot constitui abateri de la normele de bună conduită, în cazul demnitarilor.

În sensul prevederilor legale, CNE a fost sesizat de către  dl Victor Ponta în vederea clarificării acuzaţiilor ce i se aduc cu privire la teza de doctorat „Curtea penală internațională” al cărui autor este.

Pe baza consultării cu specialiştii, CNE urmează să analizeze şi să se pronunţe.

Modificat la: 2012-07-12 13:44:00