• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Deschiderea noului Centru de Cercetare Radiofarmaceutice la IFIN-HH, Măgurele

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), Măgurele va inaugura  Centrul de Cercetare Radiofarmaceutice (CCR). Evenimentul va avea loc în 03-05 Aprilie 2013, prin organizarea de către IFIN-HH şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA) a workshopului Trace: „Development of New Radiotracers for PET Imaging and Targeted Radiotherapy / Dezvoltarea de noi radiotrasori pentru imagistica PET şi radioterapia ţintită”. Organizarea workshopului este coordonată de Dr. Dana Niculae, şeful Departamentul de Radioizotopi şi Metrologia Radiaţiilor din cadrul IFIN-HH.

Workshopul işi propune să reunească cercetători şi medici care activează în domeniul medicinii nucleare precum şi reprezentanţi ai industriei, care vor conlucra pentru stabilirea programului ştiinţific al CCR. În cadrul întâlnirii vor fi prezentate cele mai noi realizări în domeniul cercetării radiofarmaceuticelor destinate diagnosticului cancerului şi altor patologii cu impact mare asupra populaţiei. Printre invitaţi, alaturi de academicieni, profesori şi cercetători vor sustine prezentări Prof. John Mercer, Cross Cancer Institute Edmonton, Canada, prof. Clemens Decristoforo, Spitalul Universitar Innsbruck, Austria şi coordonator pentru radiofarmacie al Asociaţiei Europene de Medicină Nucleară şi Dr. Stefano Boschi, Centrul de Medicină Nucleară, Bologna, Italia. Din Comitetul ştiinţific mai fac parte Prof. Dr. Nicolae Victor Zamfir, Directorul General IFIN-HH şi Prof. Dr. Rodica Anghel, Managerul Institutului Oncologic Prof. Dr. Al. Trestioreanu din Bucureşti.

 Noul centru dispune de echipamente moderne, compatibile cu reglementările europene privind prepararea de radiofarmaceutice pentru administrare umana: ciclotron, echipamente de radiochimie, celule fierbinţi şi module de sinteză automatizate. Radioizotopii sunt produşi într-un ciclotron, prin bombardarea cu fascicule de protoni  acceleraţi în camp magnetic a unor ţinte. Din acestea se extrag radioizotopii emiţători de pozitroni care ulterior sunt legaţi chimic de molecule cu activitate biologică. Injectate în organismul uman, aceste construcţii moleculare sunt captate selectiv de un organ sau proces patologic, iar radiaţiile emise din interiorul corpului sunt trasformate in imagini tridimensionale cu o rezoluţie milimetrică, care aduc informaţii despre localizarea şi dimensiunea tumorală, ajutând la diagnosticare şi stadializare. Tehnica imagistică denumită PET (tomografie prin emisie de pozitroni) permite diagnosticul precoce al cancerului, bolilor neurodegenerative şi cardiovasculare, aducând imagini funcţionale ale unui proces patologic chiar înainte sa apară modificări morfologice. 

 Echipa de cercetare formată din radiochimişti, fizicieni, farmacişti, biochimişti şi ingineri va contribui la dezvoltarea domeniului radiofarmaciei în România prin colaborări cu centre similare din Europa, SUA şi Canada şi prin realizarea de proiecte câştigate prin competiţie din programe naţionale şi europene de cercetare finanţate de IAEA, UE sau Ministerul Educaţiei Naţionale.

Mai multe informaţii la adresa: http://www.ifin.ro/events/conferences/trace

Modificat la: 2013-03-18 11:17:00