• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

OUG 32/2016, o nouă facilitate fiscală pentru activităţi de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau dezvoltare experimentală

 

OUG nr. 32/2016 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, adoptată de Guvernul României la 28 iunie 2016, publicată în MO nr. 0488 din 30 iunie 2016.

 

Având în vedere necesitatea acordării unui tratament fiscal favorabil veniturilor din salarii și asimilate salariilor obținute de către persoanele fizice care activează în domeniul cercetării-dezvoltării, în scopul atragerii, menținerii și dezvoltării în România a resursei umane înalt calificate pentru desfășurarea activității de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică, precum și pentru consolidarea sistemului de cercetare-dezvoltare în vederea creșterii competitivității românești,


ținând seama de faptul că neadoptarea în regim de urgență a măsurilor de reglementare prevăzute în prezentul act normativ ar conduce la insuficienta stimularea a domeniului cercetării-dezvoltării și imposibilitatea stimulării altor sectoare economice, ca urmare a neîncurajării persoanelor fizice de a desfășura activități de cercetare, dezvoltare aplicativă și/sau dezvoltare tehnologică,


Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență (extras).

 

Articolul I


Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:


1. La articolul 60, referitor la scutirea unor contribuabili de la plata impozitului pe venit, se introduce un nou punct, punctul 3, cu următorul cuprins:

 

“3. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la Art. 76, alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau de dezvoltare tehnologică, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului educației naționale și cercetării științifice, al ministrului economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.”

 

Prevederile de mai sus se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2016. Până la această dată urmează a fi aprobat ordinul de ministru comun prevăzut la Art. 60 pct. 3.

 

În înțelesul Art. 60 pct. 3 Cod Fiscal, activitatea de cercetare-dezvoltare aplicativă și/sau dezvoltare tehnologică include:

  • i) cercetare aplicativă/industrială, definită ca cercetare sau investigaţie critică, planificată, în scopul dobândirii de cunoştinţe şi competenţe noi pentru elaborarea unor noi produse, procese ori servicii sau pentru realizarea unei îmbunătăţiri semnificative a produselor, proceselor sau serviciilor existente. Aceasta cuprinde crearea de părţi componente pentru sisteme complexe şi poate include construcţia de prototipuri în laborator sau într-un mediu cu interfeţe simulate ale sistemelor existente, precum şi de linii - pilot, atunci când acest lucru este necesar pentru cercetarea industrială şi, în special, pentru validarea tehnologiilor generice;
  • ii) dezvoltare experimentală, definită ca dobândirea, combinarea, modelarea şi utilizarea unor cunoştinţe şi competenţe relevante existente de ordin ştiinţific, tehnologic, de afaceri şi altele, cu scopul de a dezvolta produse, procese sau servicii noi sau îmbunătăţite. Aceasta poate include, de exemplu, şi activităţi care vizează definirea, planificarea şi documentarea conceptuală a noilor produse, procese sau servicii. Dezvoltarea experimentală poate include crearea de prototipuri, demonstrarea, crearea de proiecte-pilot, testarea şi validarea unor produse, procese sau servicii noi ori îmbunătăţite în medii reprezentative pentru condiţiile de funcţionare reale, în cazul în care obiectivul principal este de a aduce îmbunătăţiri tehnice produselor, proceselor sau serviciilor care nu sunt definitivate în mod substanţial. Aceasta poate include dezvoltarea unui prototip sau pilot utilizabil comercial care este în mod obligatoriu produsul comercial final şi a cărui producţie este prea costisitoare pentru ca acesta să fie utilizat exclusiv în scopuri demonstrative şi de validare. Dezvoltarea experimentală nu include modificările de rutină sau periodice aduse produselor, liniilor de producţie, proceselor de fabricaţie, serviciilor existente şi altor operaţiuni în curs, chiar dacă modificările respective ar putea reprezenta ameliorări.

 

Pentru a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, persoana fizică trebuie să desfășoare activități de cercetare-dezvoltare eligibile (de tipul celor definite mai sus), cuprinse într-un proiect de cercetare-dezvoltare. Proiectul de cercetare-dezvoltare este identificat cel puțin prin următoarele elemente: scopul proiectului, domeniul de cercetare-dezvoltare, obiective, activități de cercetare-dezvoltare, perioada de desfășurare, tipul sursei de finanțare, bugetul proiectului cu precizarea explicită a cheltuielilor cu salariile, categoria rezultatului, caracterul de noutate și/sau inovativ al rezultatului. Scutirea de impozit pe veniturile din salarii se acordă chiar și în cazul nerealizării obiectivelor proiectului de cercetare-dezvoltare (riscul cercetării).


Următoarele activități nu sunt eligibile:

  • 1. programe curente de testare şi analiză în scopul controlului calităţii sau cantităţii. Nu intră în această categorie activitățile de testare efectuate în vederea soluționării incertitudinilor științifice și tehnologice și a atingerii obiectivelor activităților de cercetare-dezvoltare (de exemplu, testarea rezultatelor intermediare sau a prototipurilor);
  • 2. modificări de natură cromatică sau estetică asupra produselor, serviciilor ori proceselor existente, chiar dacă aceste modificări reprezintă îmbunătăţiri;
  • 3. cercetare operaţională, cum sunt studiile de management sau de eficienţă care sunt întreprinse înainte de începerea unei activităţi de cercetare sau de dezvoltare;
  • 4. acţiuni de corectare în legătură cu deteriorări apărute în producţia comercială a unui produs;
  • 5. activităţi juridice şi administrative în legătură cu aplicarea, brevetarea şi soluţionarea litigiilor legate de invenţii şi vânzarea sau brevetarea invenţiilor;
  • 6. activităţi, inclusiv design şi inginerie în construcţii, legate de construirea, reamplasarea, rearanjarea sau darea în funcţiune a instalaţiilor ori a echipamentelor, altele decât instalaţiile sau echipamentele care sunt folosite în totalitate şi exclusiv în scopul desfăşurării de către întreprindere a activităţilor de cercetare-dezvoltare;
  • 7. studii de cercetare a pieţei, de testare şi dezvoltare a pieţei, de promovare a vânzărilor sau de consum;
  • 8. prospectarea, explorarea, sondarea ori producerea de minereuri, ţiţei sau gaze naturale;
  • 9. activităţile comerciale şi financiare necesare pentru cercetarea pieţei, producţia comercială sau distribuirea unui material, produs, aparat, proces, sistem ori serviciu care este nou sau îmbunătăţit;
  • 10. servicii administrative şi de asistenţă generală (cum ar fi: transportul, depozitarea, curăţarea, repararea, întreţinerea şi asigurarea securităţii) care nu sunt întreprinse în totalitate şi exclusiv în legătură cu o activitate de cercetare-dezvoltare.

 

Pentru a beneficia de scutirea de impozit pe veniturile din salarii, persoana trebuie să fi absolvit cel puțin ciclul I de studii universitare, sau o formă de
învățământ superior de lungă durată și să dețină o diplomă de licență, sau echivalentă, conferită de o instituție acreditată de învățământ superior din România, sau o diplomă obținută la absolvirea studiilor universitare de licență la instituții acreditate de învățământ superior din străinătate, recunoscută și echivalată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

 

Angajații care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege, încheiat cu o persoană juridică, unitate sau instituție cuprinsă în sistemul național de cercetare-dezvoltare, așa cum este definit de OG 57/2002 Art. 6-8, beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

  • a) postul face parte dintr-un compartiment de cercetare-dezvoltare, evidențiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: direcție, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment, laborator, sau altele similare;
  • b) cheltuielile salariale sunt prevăzute în bugetul de proiect de cercetare-dezvoltare
  • c) angajatorul are în obiectul de activitate și activități de cercetare-dezvoltare, cod CAEN Diviziunea 72.

 

Pentru validarea încadrării activităților pentru care se acordă scutirea de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor ca fiind de i) cercetare aplicativă/industrială, ii) dezvoltare experimentală, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice consituie Registrul experților pe domenii de cercetare-dezvoltare.


Deasemenea, pentru validarea eligibilității activităților desfășurate în proiecte finanțate din Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare III, Programele nucleu, Planurile sectoriale și din celelalte instrumente de implementare a Strategiei naționale de cercetare-dezvoltare și inovare pentru perioada 2014-2020, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare va elabora precizări metodologice și va desemna o persoană de contact pentru facilități fiscale.

 

.

Modificat la: 2016-07-04 09:51:00