• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice are o nouă componență și un nou regulament de organizare și funcționare

 

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordin componența noului Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), respectiv regulamentul de organizare şi funcţionare a acestui organism consultativ al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ).

 

Misiunea CNCS este de a sprijini Ministerul Educației și Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare (ANCSI) în procesele de coordonare, finanțare, monitorizare și evaluare a activităților de cercetare științifică din România, în conformitate cu Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (SNCDI 2014-2020).

 

CNCS este format din 21 membri, inclusiv președintele şi cei doi vicepreşedinţi ai acestuia, numiţi prin ordin al ministrului Educaţiei pentru un mandat de patru ani. Membrii CNCS au fost desemnați în urma unui proces transparent demarat în luna septembrie, pe criterii de prestigiu profesional și moral. Aria de selecție a fost formată din cadre didactice universitare și cercetătorii cu performanţe stiinţifice cu relevanţă internaţională, având cel puțin titlul de conferențiar sau de cercetător științific II ori titluri echivalente obținute în strainătate, sau îndeplinind cerințele, condițiile și criteriile pentru obținerea acestor titluri.

 

În exercitarea misiunii sale, CNCS are următoarele atribuții principale:

  • a) stabilește standardele, criteriile și indicatorii de calitate pentru cercetarea științifică, aprobate prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice;

 

  • b) auditează periodic, la solicitarea MENCȘ, sau din proprie inițiativă, cercetarea științifică universitară ori din unitățile de cercetare-dezvoltare;

 

  • c) prezintă anual MENCȘ un raport privind starea cercetării științifice în învațământul superior și performanțele universităților. Raportul este public și va fi afișat pe site-ul CNCS;

 

  • d) contribuie la evaluarea calității cercetării studiilor universitare de doctorat, în conformitate cu prevederile Legii Educației Naționale.

 

 

Bugetul CNCS este gestionat prin Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) şi se constituie pe bază contractuală între MENCȘ și UEFISCDI, sau din alte surse legal constituite gestionate de UEFISCDI, conform legii.

 

Pentru activitatea desfăşurată, membrii CNCS şi ai organelor de lucru ale acestuia sunt remuneraţi, în afara activităţii de bază, în condiții stabilite prin ordin al ministrului Educației, conform legii, în limita sumelor alocate cu această destinaţie pentru bugetul CNCS. Pentru participarea la şedinţe sau reuniuni de lucru, membrilor CNCS şi organelor de lucru ale acestuia le sunt decontate cheltuielile de transport şi cazare, în condiţiile legii.

 

Ministrul Educaţiei, preşedintele ANCSI ori un reprezentant al acestora pot participa, de drept, la şedinţele CNCS, în calitate de observatori. De asemenea, CNCS poate invita în cadrul şedinţelor proprii persoane externe consiliului, în calitate de observatori sau de consultanţi.

Modificat la: 2016-11-28 12:40:00