• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Ministrul Valeca a discutat la Bruxelles despre viitorul Cercetării Româneşti

 

 

             Ministrul Cercetării şi Inovării, Şerban Constantin Valeca, a participat marţi, 21 martie 2017, la  conferința ERC, "Beyond the first ten years." Cu această ocazie, a avut întâlniri la Bruxelles cu domnul Carlos Moedas, Comisar European pentru Cercetare, Ştiință și Inovare, cu Prof. Jean-Pierre Bourguignon, președintele Consiliului European al Cercetării(ERC) şi cu doamna Corina Crețu, Comisar European pentru Politică Regională.

 

              În cadrul întâlnirii cu Comisarul european pentru cercetare, la care a participat și directorul general pentru cercetare și inovare Robert Jan Smits, ministrul Valeca a prezentat importanța dată acestui sector de către Parlamentul și Guvernul României prin crearea Ministerului Cercetării și Inovării  și a mulțumit pentru cooperarea și sprijinul Comisiei Europene în soluționarea problemei referitoare la salarizarea cercetătorilor în Programul Cadru CDT al CE HORIZON 2020. Au fost  deasemenea dezbătute posibilele soluții privind implicarea mai puternică și creșterea participării comunității științifice și industriale din România la HORIZON 2020 și susținerea României pentru instrumentele dezvoltate în cadrul acestui program. Totodată, au fost prezentate elementele de actualitate ale Strategiei Naționale în domeniu prin asigurarea sinergiei fondurilor asigurate de către Comisia Europeană cu cele alocate la nivel național inclusiv în ceea ce privește implementarea celor mai importanți piloni ai dezvoltării infrastructurii de cercetare, respectiv proiectele aflate în diverse stadii de implementare ELI – NP, DANUBIUS – RI și ALFRED, precum și importanța tot mai ridicată care va fi acordată transferului tehnologic și inovării.

 

            Comisarul european a subliniat și cu această ocazie dar și în cadrul conferinței ERC importanța pe care atât Comisia cât și Statele Membre, în climatul tot mai competitiv la nivel internațional, trebuie să-l acorde comunicării rezultatelor cercetării. Domnul Carlos Moedas și-a exprimat disponibilitatea și deschiderea pentru colaborare și coordonare în dezvoltarea sectorului cercetare-dezvoltare și inovare și pentru pregătirea Președinției României a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019.

 

             În cadrul întâlnirii cu Prof. Jean-Pierre Bourguignon, președintele Consiliului European al Cercetării, Ministrul Valeca a subliniat că participarea României la programele ERC este încă departe de capacitatea și potențialul comunității științifice din România. Prof. Jean-Pierre Bourguignon a prezentat nivelul foarte ridicat al competiției în cadrul acestor programe dar consideră că, prin prisma colaborărilor pe care le-a avut personal cu cercetătorii români, aceștia pot atinge nivelul de excelență pe care asemenea competiții îl presupun și a avansat posibile soluții pentru a îmbunătăți nivelul vizibilității și competitivității cercetătorilor din România. Pe lângă măsuri comune care să vină în special  în sprijinul tinerilor cercetători s-a convenit ca o întâlnire a Consiliului Științific al ERC să aibă loc în România.

 

             Doamna Corina Crețu, Comisar European pentru Politică Regională, in cadrul întâlnirii cu ministrul Valeca,  a apreciat și felicitat România pentru nivelul foarte ridicat de absorbție al fondurilor structurale pentru cercetare, 117%, în exercițiul financiar încheiat, 2007-2013, prin programul operațional Creșterea Competitivității Economice – Axa 2. Comisarul Crețu a apreciat deasemenea nivelul ridicat de alocare al fondurilor disponibile în actualul ciclu financiar acestui sector și va susține toate demersurile și deciziile naționale care vor conduce la creșteri de competitivitate și locuri de muncă prin investiții în sectorul cercetare-dezvoltare și inovare. Totodată, doamna Cretu si-a exprimat disponibilitatea de a sprijini conform competențelor sale eforturile României de implementare a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de cercetare cum sunt ELI-NP, DANUBIUS-RI, ALFRED, care vor genera creștere de competitivitate și locuri de muncă atât în plan regional cât și național.

 

             La întâlnirile pe care ministrul cercetării și inovării dl. Șerban Constantin Valeca le-a avut cu cei doi comisari europeni au participat și doamna Ambasador Luminița Odobescu, Reprezentant permanent și dl. Ambasador Cosmin Boiangiu, Reprezentant permanent adjunct, al României pe lângă Uniunea Europeană.

Modificat la: 2017-03-22 17:11:00