• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Ministrul Cercetării şi Inovării, Şerban Valeca, s-a întâlnit luni, 8 mai 2017, cu Excelenţa Sa Hans Klemm ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România

 

În cadrul reuniunii, care a avut drept scop discutarea posibilităților de intensificare a cooperării științifice între cele doua țări, ministrul Valeca a evidențiat cele trei mari proiecte de infrastructură de cercetare pan-europeană, respectiv ELI-NP, DANUBIUS-RI şi ALFRED.

 

Un alt subiect important abordat în cadrul discuțiilor a fost cel legat de actualizarea Acordului dintre guvernele SUA și României, prin care se încurajează cooperarea științifică între instituții din cele două țări.

 

De asemenea, s-a mai discutat despre o potențială cooperare între organizații de cercetare romaneşti şi americane în baza unui viitor memorandum ce ar putea fi încheiat între Ministerul Cercetării şi Inovării (MCI) și Departamentul de Energie al SUA (DoE), pe baza unor proiecte concrete de cercetare ce vor fi identificate de organizații de cercetare din România și acceptate de partea americană.

 

Excelenta Sa dl ambasador Klemm a reiterat bazele solide pe care se poate derula cooperarea în domeniul cercetării, în cadrul general al Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, reprezentanți ai NSF (National Science Foundation) și NIH (National Institute of Health) având intenția de a  efectua vizite în România pentru a identifica domenii concrete de cooperare între comunitățile de cercetare din SUA și România, altele decât cele 3 mari infrastructuri de cercetare științifică ce sunt apreciate ca importante de către ambele părți.

 

Au fost clarificate, de asemenea, și necesitățile de cooperare în domeniul energiei (reactoare nucleare de generație IV).

 

 

 

 

Modificat la: 2017-05-09 11:35:00