• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Consiliul Competitivitate al Uniunii Europene - COMPET - Cercetare

 

Secretarul de Stat în Ministerul Cercetării și Inovării, Ciprian Preda, a participat în perioada 1-2 februarie 2018 la reuniunea Consiliului (COMPET), ce a avut loc în Bulgaria la Sofia.

 


În deschiderea sesiunii, in care au avut loc discuții privind viitorul cercetării și inovării în #Europa, au vorbit domnii Carlos Moedas, Comisarul European pentru Cercetare, Știință și inovare, Bindi Karla, membru grupului de înalt nivel privind Inovatorii și profesorul Jean Pierre Bourguignon, președintele Consiliului European de Cercetare.

 


Obiectivele prioritare aflate pe agenda Consiliului au fost sustenabilitatea pe termen lung a infrastructurilor de #cercetare paneuropene și accesul liber la rezulatatele cercetării.

 


Discuțiile din cadrul celor două sesiuni paralele, au fost orientate spre maximizarea impactului și optimizarea utilizării cunoașterii în #industrie și societate, importanța investiției  în capitalul uman, precum și spre dezvoltarea de competențe pentru asigurarea poziției de lider în domeniul inovării la nivel global.

 

 

Modificat la: 2018-02-05 10:05:00