• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

MCI organizează participarea României la cel de-al 46-lea Salon Internaţional de Invenţii de la Geneva-ELVEȚIA în perioada 11-15 aprilie 2018

 

Ministerul Cercetării și Inovării prin Direcţia Generală Transfer și Infrastructură CDI, organizează participarea României la cel de-al 46-lea Salon Internaţional de Invenţii de la Geneva-ELVEȚIA, care va avea loc în perioada  11-15 aprilie 2018.

 

Vă adresăm invitaţia de a participa la acest salon în cadrul Delegaţiei de Inventatori care va reprezenta România.



Înscrierile de participare se depun până la data de 19 martie 2018, orele 10.00, la Registratura MCI, str. Mendeleev, nr.21-25, parter, sector 1, Bucureşti, cod 010362 şi vor fi transmise obligatoriu şi în format electronic, la toate cele trei adrese de e-mail indicate  în continuare: camelia.marinescu@research.gov.ro, secretariat.ditt@research.gov.ro şi adela.bara@icpe-ca.ro.

 

Propunerile de participare vor fi prezentate şi transmise cu respectarea prevederilor „Ghidului privind selecția invențiilor în vederea participării la manifestări expoziționale", publicat pe site-ul MCI.

Clasele de încadrare a invenţiilor în catalogul oficial al Salonului sunt prezentate în Anexa1.

 

OBLIGATORIU: Propunerile vor fi prezentate şi tabelar, conform modelului din Anexa 2.

 

Selecția invențiilor participante la salon în Standul României organizat sub egida MCI va fi făcută de către Comisia de Manifestări Științifice și Expoziționale a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare, organism consultativ al MCI.

 

Pentru invenţiile selectate:

  • Lista invenţiilor selectate va fi publicată pe site-ul MCI (www.research.gov.ro) până pe data de 27 Martie 2018.
  • Va fi comunicată adresa la care participanţii vor transmite conţinutul posterelor în format electronic (în limbile  franceză sau engleză) până pe data de 29 martie 2018.
  • Panourile vor avea dimensiunile: 90x110 cm (lăţime x înălţime).
  • MCI va asigura plata participării lucrărilor la Salon (costuri pentru chirie spaţiu, construcţia standului, taxă de participare, asigurări, înscriere în catalog, jurizarea invenţiilor), realizarea posterelor şi transportul exponatelor şi al materialelor publicitare.
  • Costurile generate de realizarea materialelor expoziţionale (prototip, machetă, prezentare soft, exemplar comercial) şi deplasarea delegaţilor la Salon revin participanţilor.

 


Persoană de contact:

Dr.ing.Camelia MARINESCU

consilier superior DGTI CDI,

Responsabil organizatoric MCI pentru Salonul Internațional de Invenții de la Geneva 2018,

Delegat Oficial pentru ROMÂNIA al Salonului Internațional de Invenții de la Geneva.
(tel: 021 303.41.99/608; fax: 021 311.47.79; e-mail: camelia.marinescu@research.gov.ro

 

Modificat la: 2018-03-13 10:33:00