• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Participarea reprezentanților Ministerului Cercetării și Inovării la Comisia Mixtă România - Japonia, de la Tokyo

 

Delegația este condusă de dl. Viorel Vulturescu, director Direcția Relații Internaționale și Europene din MCI, acesta fiind însoțit de dl. acad. Nicolae Zamfir, director general IFIN-HH și coordonator al ELI -NP, de dl. K.A. Tanaka, director științific al ELI-NP, precum și de dl. Constantin Ionescu, director general al INCD pentru Fizica Pământului. 

 

La întâlnirea dintre cele două delegații a participat și doamna Tatiana Iosiper, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României in Japonia, ambasadă de al cărei sprijin consistent am beneficiat.

 

Prezentarea infrastructurii ELI-NP, oportunitățile de colaborare între Japonia și România în domeniile acoperite de ELI, prezentarea proiectului DANUBIUS-RI, precum și prezentarea de politici și instituții responsabile cu știința, cercetarea-dezvoltarea și inovarea în Japonia și România, constituie principalele subiecte pe agenda Comisiei.

 

Pe 30 martie a fost, de asemenea, organizat un eveniment științific la universitatea din Osaka, unde a fost prezentat potențialul de cooperare al proiectului ELI-NP, Extreme Light Infrastructure Nuclear Physics, cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume care se va axa pe studiul fizicii fotonucleare și aplicații ale acesteia.

 

 

 

Modificat la: 2018-04-02 10:41:00