• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Ministrul cercetării și inovării, Nicolae Burnete, la ”The 11th Annual International Conference on Sustainable Development through Nuclear Research and Education”

 

În perioada 23-25 mai, la Pitești are loc ediția cu numărul 11 a evenimentului ”Conferința Internațională de dezvoltare durabilă prin cercetare nucleară și educație”, eveniment organizat de RATEN ICN Pitești (sub egida Academiei Române) în colaborare cu Universitatea din Pitești și academia Oamenilor de Știință din România.

 

În alocuțiunea rostită la deschiderea evenimentului, ministrul cercetării și inovării, Nicolae Burnete, a remarcat aportul adus în cercetarea nucleară românească de către ICN Pitești: ”În România nu putem vorbi despre energia nucleară fără a ne gândi la ICN Pitești și la expertiza de aproape jumătate de secol în domeniul cercetării și dezvoltării reactorilor nucleari și a domeniilor adiacente acestui domeniu. Tradiția acesta este cunoscută și a dus la formarea unui renume inclusiv în afara granițelor României”.

 

Ulterior lucrărilor de deschidere a evenimentului, ministrul Nicolae Burnete a vizitat ICN Pitești, această unitate de referință din zona cercetării nucleare românești excelând în cercetare-dezvoltare pe securitate nucleară pe sistemul de manevrare a combustibilului nuclear pe centrale.

 

ICN Pitești colaborează cu ANSALDO NUCLEARE și ENEA în pregătirea consorțiului necesar realizării demonstratorului pentru reactorul rapid răcit cu plumb ALFRED, reactor din Generația IV. De asemenea ICN Pitești se află în relații de strânsă colaborare pe diferite proiecte de mare anvergură cu AECL-Canada, Departamentul Energiei Nucleare al SUA, SCK CEN Belgia, Comisariatul pentru Energia Atomică al Franței, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) – Viena.

 

 

Modificat la: 2018-05-24 14:35:00