• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Themis Christophidou, Director General pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură, în vizită la MCI, în vederea pregătirii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene

 

În data de 17 iulie 2018 a avut loc la Bucureşti vizita doamnei Themis Christophidou, Director General al Comisiei pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură (DG EAC), care s-a înscris în specificul vizitelor efectuate în statele membre ale Uniunii Europene care urmează să preia Președinția Consiliului Uniunii Europene, cu șase luni înainte de începerea efectivă a mandatului.

 

Obiectivul vizitei a fost acela de a corela prioritățile de lucru ale DG EAC cu cele ale viitoarei Președinții a Consiliului UE deținută de către România și de a discuta tematicile sectoriale abordate de România în primul semestru al anului 2019, inclusiv în cadrul evenimentelor organizate în țară, a căror derulare poate fi sprijinită de către Comisie prin alocarea de granturi.

 

De asemenea, au fost abordate inițiativele recente, legislative și non-legislative ale Comisiei, precum și două inițiative europene în materie de cercetare – acțiunile Marie Skłodowska-Curie (MSCA) și Institutul European pentru Inovare și Tehnologie (EIT).

 

Doamna director general Christophidou a fost însoțită de Filip Van Depoele, șeful unității Coordonare Politici și Relații Inter-instituționale. Din partea Ministerului Cercetării și Inovării au participat Ciprian Preda, Secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul și Afaceri Europene, Viorel Vulturescu, Direcția Relații Europene și Internaționale, precum și membrii echipei Președinției României la Consiliul UE cu responsabilități pe zona MSCA - Alexandra Vancea, consilier pentru afaceri europene, respectiv EIT - Roxana Apreutesei, consilier superior.

 

 

 

Modificat la: 2018-07-19 15:51:00