• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

MCI organizează concurs în data de 07.11.2018 pentru ocuparea funcției publice de execuţie vacantă de consilier I grad profesional debutant, la Serviciul Evaluare Selecție și Contractare

 

Ministerul Cercetării și Inovării organizează concurs în vederea ocupării funcției publice de execuțievacantă de consilier I debutant din cadrul Direcţiei Generale Organism Intermediar pentru Cercetare,Serviciul Evaluare, Selecţie şi Contractare.

 

Concursul se desfășoară la sediul Ministerul Cercetării și Inovării din strada Mendeleev nr. 21-25, sector 1, București în data de 07 noiembrie 2018 ora 10.00 – proba scrisă și în data de 09 noiembrie 2018 – proba interviu.

 

 

CONDIŢIILE DE PARTICIPARE

 

Condiţiile generale şi specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacantă de consilier clasa I grad profesional debutant din cadrul Serviciului Evaluare Selecţie şi contractare, Direcţia Generală Organism Intermediar pentru Cercetare.

 

a)    Condiţii generale:

> pot candida persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

a)    are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b)    cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c)    are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

d)    are capacitate deplină de exerciţiu;

e)    are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

f)     îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;

g)     îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;

h)     nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

i)     nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

j)    nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

 

b)  Condiţii specifice:

- studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

 

 

ACTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURS:

 

Dosarul de concurs

Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele:

a)    formularul de înscriere ;

b)    curriculum vitae, modelul comun european;

c)   copia actului de identitate;

d)   copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;

e)   cazierul judiciar;

f)    adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;

g)    declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.

 

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii. Documentul prevăzut la alin. (1) lit. e) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere. în acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire. Actele necesare pentru înscrierea la concurs vor fi prezentate în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

 

Formularul de înscriere şi declaraţia pe propria răspundere se pun la dispoziţie candidaţilor prin secretariatul comisiei de concurs din cadrul ministerului sau pot fi accesate pe site-ul Ministerului Cercetării şi Inovării - www.research.gov.rola secţiunea dedicată publicităţii concursului.

 

În vederea participării la concursul pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacantă, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de maximum 8 zile de la data publicării anunţului (25 octombrie 2018), respectiv în perioada 25 octombrie - 01 noiembrie 2018, în zilele de luni - miercuri în intervalul orar 8.00 - 16.00 şi joi în intervalul orar 8.00 - 13.30.

 

 

MODALITATEA DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

 

Concursul se desfăşoară în trei etape succesive după cum urmează:

>     selecţia dosarelor de înscriere, pe baza îndeplinirii condiţiilor generale şi specifice de participare la concurs, se va realiza în ziua de 02.11.2018, iar rezultatul acesteia se face prin menţionarea sintagmei,,admis” sau ,,respins”, însoţită de motivul respingerii dosarului, după caz;

 

a)   proba scrisă va avea loc în data de 07 noiembrie 2018 - ora 10.00;

La această probă vor participa doar candidaţii care au fost declaraţi ,,admis” la rezultatul final al selecţiei dosarelor;

 

Rezultatul probei ,,scrisă” va fi afişat la sediul şi pe pagina de internet a ministerului, cu precizarea punctajului obţinut şi a sintagmei ,,admis” sau ,,respins”;

 

b)   interviul va avea loc în data de 09 noiembrie 2018;

 

La această probă vor participa doar candidaţii care au fost declaraţi ,,admis” la rezultatul final de la proba ,,scrisă”;

 

Sunt declaraţi admişi la proba ,,scrisă” şi la proba ,,interviu” candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte, din maximum 100 de puncte.

 

Rezultatele probelor de concurs vor fi afişate la sediul şi pe site-ul Ministerului Cercetării şi Inovării cu precizarea punctajului şi a sintagmei ,,admis” sau ,,respins”, precum şi ora la care se afişează.

 

După afişarea rezultatelor obţinute la proba ,,scrisă” şi ,,interviu”, candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie în maximum 24 de ore de la data afişării rezultatelor, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

 

Contestaţiile se depun prin secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor, la sediul Ministerului Cercetării şi Inovării etaj 3 camera 307.

 

În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei ,,scrisă” sau a ,,interviului” comisia de soluţionare a contestaţiilor va analiza lucrarea sau consemnarea răspunsurilor la interviu doar pentru candidatul contestatar şi în termen de maximum 24 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, imediat după soluţionare, va comunica rezultatul final prin afişare la sediul instituţiei.

 

Punctajul final se calculează prin însumarea punctajelor obţinute la proba ,,scrisă” şi ,,interviu”, pentru fiecare candidat.

 

Se consideră ,,admis” la concurs, candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru aceeaşi funcţie publică, cu condiţia ca aceştia să fi obţinut punctajul minim necesar.

 

La punctaje egale are prioritate candidatul care a obţinut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menţine, candidaţii aflaţi în această situaţie vor fi invitaţi la un nou interviu în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câştigător. Candidatul nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

1. Axa 1 din Programul Operaţional Competitivitate.

2. Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului.

3. H.G. nr. 398/27 mai 2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013.

4. H.G. nr. 399/27 mai 2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020.

5. O.U.G. nr. 40 din 23 septembrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 - 2020, cu modificările şi completările ulterioare.

6. H.G. nr. 93/2016 din 18 februarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 - 2020.

7. Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

8. Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 1284/2016 privind aprobarea Procedurii competitive aplicabile solicitanţilor/beneficiarilor privaţi pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări finanţate din fonduri europene (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.618/12.08.2016).

9. Ghidul Unic al Solicitantului pentru Programul Operaţional Competitivitate 2014- 2020 - Axa Prioritara 1. Cercetare, Dezvoltare Tehnologică şi Inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor. http://www.poc.research.gov.ro/ro/articol/4147/ghid-unic-competitii-axa-1

10. Ordinul nr.3822/11.05.2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat „Finanţarea activitatilor de cercetare- dezvoltare si inovare (CDI) si a investiţiilor in CDI prin Programul Operaţional Competitivitate (POC)”.

11. Ordinul nr.4686/10.08.2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de min

Pentru sprijinirea „PARTENERIATELOR PENTRU TRANSFER DE CUNOŞTINŢE” prin Programul Operaţional Competitivitate (POC).

12. Ordinul 3823/ 11.05.2015 pentru aprobarea schemei de ajutor de minimis Pentru sprijinirea „start-up-urilor si spin off-urile inovatoare” prin Programul Operaţional Competitivitate (POC).

13. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

14. Legea nr.7 /2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată.

15. Constituţia României, republicată.

 

Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 021.318.30.69.

Modificat la: 2018-10-24 17:28:00