• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Ministrul Nicolae Hurduc s-a întâlnit cu ministrul sloven al cercetării

 

Ministrul cercetării și inovării, Nicolae Hurduc, a primit astăzi vizita unei delegații a Republicii Slovenia condusă de domnul Jernej Pikalo, ministrul educației, cercetării şi sportului.

 

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre prioritățile președinției române a Consiliului Uniunii Europene, fiind deopotrivă abordat şi subiectul unor viitoare colaborări între țara noastră și Slovenia în domeniul cercetării şi al inovării.

 

„Vizita domnului ministru Jernej Pikalo m-a bucurat, fiind un prilej de a discuta cu domnia sa despre viitorul cercetării, fie că vorbim despre cele două state, sau despre întreagă Europă. Suntem conștienți că în momentul de față proiectele pe care le implementăm au un impact major asupra domeniului inovării, acestea fiind un răspuns prompt din partea ţării noastre faţă de noile cerințe de dezvoltare resimțite de societate.  De asemenea, în cadrul acestei întrevederi am reiterat faptul că vom gestiona cu responsabilitate şi maturitate administrativă toate dosarele legislative şi nelegislative aferente deținerii președinției Consiliului Uniunii Europene, fiind conștienți că prin măsurile luate vom stabili viitoarele direcții de dezvoltare ale spațiului comunitar”, a declarat Nicolae Hurduc, ministrul cercetării şi inovării.

 

Ministru Jernej Pikalo şi-a manifestat deschiderea în ceea ce privește colaborarea dintre cele două state în domeniul cercetării şi inovării, spunând că încurajează menținerea unui dialog constant şi susținut cu ministrul român de resort. Totodată, acesta a precizat că este încrezător în faptul că, la finalul mandatului pe care România îl deține la președinția Consiliului Uniunii Europene, țara noastră va aduce plus valoare în ceea ce privește consolidarea proiectului european.

 

 

 

Modificat la: 2019-01-15 21:08:00