• Facebook
  • LinkedIn
  • Youtube

Comitetului înalților funcționari – CSO COST a avut loc la București

 

În marja deţinerii de către România a Preşedinţiei rotative la Consiliul Uniunii Europene, în perioada 10-11 aprilie a avut loc, la Bucureşti, Comitetului înalților funcționari – CSO COST. În cadrul acestei reuniuni au fost supuse dezbaterii şi analizei procedurile interne ale Asociației, precum și rolul COST în cadrul viitorului program – cadrul „Orizont Europa”. Totodată s-a discutat şi despre posibilele oportunități de cooperare cu alte programe de finanțare. 

 

Reuniunea Comitetului înalților funcționari – CSO COST a fost organizată de Ministerul Cercetării şi Inovării cu sprijinul Universității „Politehnica” București, la aceasta luând parte 50 de delegați străini.

 

COST a fost inițiat în anul 1971, la Conferința Ministerială de la Bruxelles, fiind primul instrument european prin care este sprijinită cooperarea științifică și tehnologică a cercetătorilor din Europa. De atunci, COST s-a dovedit a fi un instrument foarte eficient de formare a rețelelor de cercetători, în scopul de a facilita progresele științifice inovatoare, şi în coordonarea activităților de cercetare finanțate de la nivel național prin reunirea cercetătorilor europeni, dar şi celor din altor ţări interesate, fiind vizat schimbul de informații în diferite domenii. Astfel, COST contribuie la cooperarea științifică și consolidarea capacităților de cercetare și inovare din Europa.

 

COST este organismul pan-european care își propune să faciliteze progresele științifice inovatoare, astfel încât acestea să conducă la noi concepte și produse, contribuind astfel la consolidarea capacităților de cercetare și inovare din Europa.

 

Misiunea COSTse realizează prin eforturile conjugate, care vizează:

 

  • crearea de capacitate prin conectarea comunităților științifice de înaltă calitate din Europa și din întreaga lume;
  • furnizarea de oportunități de networking pentru cercetătorii aflați la început (Early Stage Researchers - ESR);
  • creșterea impactului cercetării asupra factorilor de decizie, organismelor de reglementare și factorilor de decizie la nivel național, precum și în sectorul privat;

 

Prin politica sa de includere, COST sprijină integrarea comunităților de cercetare, folosește investițiile naționale în cercetare și abordează aspecte cu relevanță globală. COST este astfel un element fundamental al Spațiului European de Cercetare (ERA - European Research Area), esențial pentru strategiile de inovare de succes și cooperare globală.

 

 

 

Cu deosebită considerație,

Departamentul de presă al MCI

Modificat la: 2019-04-12 22:00:00