Skip to content

25 de ani de excelență româno-americană. Parteneriatul INCDFP-AFTAC, un fundament al cercetării globale pentru securitate

Astăzi, 15 septembrie 2025, domnul Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, a participat, în județul Suceava, la ceremonia dedicată celebrării a 25 de ani de colaborare remarcabilă între Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) și Air Force Technical Applications Center (AFTAC), o instituție de elită subordonată Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii. AFTAC joacă un rol fundamental în monitorizarea fenomenelor #seismice, acustice și radionuclidice, contribuind decisiv la securitatea globală. Acest parteneriat, consolidat pe parcursul unui sfert de secol, reprezintă un exemplu de excelență în cooperarea științifică internațională. Colaborarea strategică dintre România și Statele Unite, materializată prin activitatea Observatorului Seismologic Bucovina, constituie un model de referință pentru sinergia în cercetarea aplicată și securitate. Evenimentul aniversar a reunit personalități de seamă, printre care domnul Traian Andronachi, prefect al județului Suceava, o delegație de experți #americani condusă de dr. William Junek, Chief Scientist al AFTAC, Patrick Space Force Base, Florida, și echipa de cercetători a INCDFP, coordonată de directorul general, dr. ing. Constantin Ionescu. Această întâlnire a evidențiat rezultatele remarcabile obținute și importanța dialogului științific în abordarea provocărilor globale.

 

Aniversarea de astăzi nu este doar un moment de retrospectivă, ci și o oportunitate de a privi spre viitorul colaborării româno-americane în #cercetare. Parteneriatul INCDFP-AFTAC demonstrează forța științei de a uni națiuni în jurul unor obiective comune, contribuind la progresul umanității și la securitatea globală. Autoritatea Națională pentru Cercetare susține și promovează, deopotrivă, astfel de inițiative care poziționează România ca un actor semnificativ pe scena științifică internațională și care consolidează legăturile dintre comunitățile noastre academice.

Din aceeași categorie...

Senatul României a adoptat legea pentru digitalizarea cercetării și inovării din România, de care depinde accesul la circa 1,2 miliarde de euro din fonduri europene

Senatul României a adoptat legea pentru digitalizarea cercetării și inovării din România, de care depinde accesul la circa 1,2 miliarde de euro din fonduri europene

Senatul a adoptat astăzi proiectul de lege L 362/2026 privind unele măsuri pentru digitalizarea și eficientizarea activității și stimularea investițiilor…
Două competiții noi pentru susținerea cercetătorilor și menținerea talentelor în România

Două competiții noi pentru susținerea cercetătorilor și menținerea talentelor în România

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), în calitate de autoritate finanțatoare a Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022-2027, a…
România continuă la Bruxelles discuțiile privind competitivitatea europeană în cadrul reuniunii dedicate sectorului spațial

România continuă la Bruxelles discuțiile privind competitivitatea europeană în cadrul reuniunii dedicate sectorului spațial

În continuarea reuniunii Consiliului Competitivitate al Uniunii Europene dedicate cercetării și inovării, delegația României, condusă de președintele Autorității Naționale pentru…
Sari la conținut