Skip to content

FP10 trebuie să rămână civil, cu deschidere pentru utilizarea duală

Bruxelles, 30 septembrie 2025 – Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) a fost reprezentată la reuniunea ministerială a Consiliului Competitivitate – secțiunea Cercetare, de către domnul Andrei Alexandru, președinte al ANC și domnul Tudor Prisecaru, vicepreședinte al ANC. Evenimentul a reunit miniștrii și delegații statelor membre pentru a dezbate liniile directoare ale viitorului Program-cadru pentru cercetare și inovare “Orizont Europa” 2028–2034, precum și pentru a adopta o serie de concluzii privind sprijinirea ecosistemelor de #inovare, consolidarea competitivității europene și dezvoltarea infrastructurilor de cercetare și tehnologie.

 

În centrul discuțiilor s-a aflat dimensiunea strategică a viitorului Program-cadru FP10, care va introduce posibilitatea finanțării proiectelor cu dublă utilizare, inclusiv cu aplicații în domeniul apărării, prin intermediul Consiliului European pentru Inovare. România a subliniat necesitatea unui echilibru atent între imperativele de securitate și obiectivele tradiționale ale politicilor europene de #cercetare și inovare, accentuând că viitorul program trebuie să rămână în principal civil, având însă în vedere și cercetarea în domeniul securității în actualul context geopolitic. Delegația ANC a evidențiat importanța unor mecanisme clare de guvernanță, a protejării datelor sensibile și a limitării interferențelor externe, pentru a asigura un cadru solid și responsabil de implementare.

 

Miniștrii au adoptat, de asemenea, concluzii privind rolul cercetării și inovării în sprijinul strategiei europene pentru start-up-uri și scale-up-uri, subliniind necesitatea reducerii decalajului de inovare și consolidării autonomiei strategice a Uniunii. România a susținut importanța unui efort coordonat între nivelul național și cel european, care să sprijine dezvoltarea tehnologiilor emergente în domenii cheie, precum inteligența artificială, calculul cuantic, biotehnologiile și tehnologiile spațiale. Totodată, Consiliul a aprobat un apel la acțiune în domeniul științelor vieții, recunoscând caracterul lor esențial pentru sănătatea publică, tranziția ecologică și competitivitatea industrială europeană.

 

În cadrul prânzului ministerial, discuțiile s-au concentrat asupra viitoarelor ambiții europene în domeniul infrastructurilor de cercetare și tehnologie, un element central pentru autonomia strategică a Uniunii. România a reafirmat sprijinul pentru consolidarea Spațiului European de Cercetare prin investiții în infrastructuri critice și prin dezvoltarea unor hub-uri naționale integrate în rețele europene, precum RoHydroHUB (centrul românesc pentru tehnologii bazate pe hidrogen), PNTS – Platformă Națională pentru Tehnologiile Semiconductorilor și #HRIA – Hubul Român pentru Inteligență Artificială. Delegația ANC a subliniat că aceste infrastructuri nu doar sprijină excelența științifică, ci și asigură premisele unei industrii europene competitive și reziliente, capabile să răspundă provocărilor globale.

Din aceeași categorie...

Angajament și parteneriat academic la Timișoara

Angajament și parteneriat academic la Timișoara

Astăzi, 19 septembrie, Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara găzduiește ediția de toamnă a Consiliului Național al…
25 de ani de excelență româno-americană. Parteneriatul INCDFP-AFTAC, un fundament al cercetării globale pentru securitate

25 de ani de excelență româno-americană. Parteneriatul INCDFP-AFTAC, un fundament al cercetării globale pentru securitate

Astăzi, 15 septembrie 2025, domnul Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, a participat, în județul Suceava, la ceremonia dedicată…
Toamna se numără rezultatele. Institutele naționale de cercetare la Timișoara

Toamna se numără rezultatele. Institutele naționale de cercetare la Timișoara

Astăzi, la Timișoara, în cadrul celei de-a doua ediții a “Workshopului național de prezentare a rezultatelor obținute de Institutele Naționale…
Sari la conținut