Skip to content

S-au semnat contractele de finanțare aferente celor două Măsuri-suport din cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), în calitate de Operator de Program, anunță semnarea contractelor de finanțare aferente celor două Măsuri-Suport din cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român: “Programul de cooperare internațională în domeniul cercetării” și “Programul infrastructură pentru cercetarea și monitorizarea emisiilor”. Momentul marchează consolidarea parteneriatului științific dintre România și Confederația Elvețiană și deschide o nouă etapă de investiții în excelența cercetării românești, cu accent pe infrastructură și cooperare internațională.

În cadrul “Programului de cooperare internațională în domeniul cercetării”, finanțarea a fost acordată Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), care coordonează componenta “Infrastructura Luminii Extreme-Fizica Nucleară (ELI-NP)”. Contractul are perioada de derulare între 1 noiembrie 2025 și 31 octombrie 2028 și beneficiază de un buget total de 15.745.972,84 RON, din care 13.384.076,38 RON reprezintă contribuția elvețiană (85%), iar 2.361.896,46 RON co-finanțarea din bugetul național (15%). Finanțarea va sprijini consolidarea infrastructurii ELI-NP, una dintre cele mai avansate facilități de cercetare din lume dedicate studiului interacției dintre lumină și materie la intensități extreme, contribuind totodată la întărirea capacității României de a participa activ la marile rețele europene de cercetare.

În ceea ce privește “Programul infrastructură pentru cercetarea și monitorizarea emisiilor”, finanțarea se împarte între două institute naționale de prestigiu. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică (INOE 2000) coordonează Componenta 1 – Infrastructura de Cercetare a Aerosolilor, Norilor și Gazelor Minore (ACTRIS), cu perioada de implementare între 1 noiembrie 2025 și 31 martie 2029 și un buget total de 21.822.041,10 RON (18.548.734,94 RON contribuție elvețiană și 3.273.306,16 RON co-finanțare națională). Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli (INCAS) va gestiona Componenta 2 – Studierea emisiilor de metan în Europa de Est (EEMS), cu aceeași perioadă de implementare și un buget de 24.747.063,60 RON, din care 21.035.004,06 RON provin din contribuția elvețiană și 3.712.059,54 RON din co-finanțarea națională. Cele două Componente de Program vizează extinderea capacităților românești de cercetare în domeniul mediului, schimbărilor climatice și a calității aerului prin alinierea la standardele internaționale și prin integrarea în infrastructurile europene de profil.

Prin aceste programe, ANC, în parteneriat cu Confederația Elvețiană, contribuie la creșterea competitivității economiei bazate pe cunoaștere și la consolidarea excelenței în cercetare și inovare, sprijinind cooperarea între institutele românești și partenerii internaționali. Noile investiții vor permite dezvoltarea unor infrastructuri moderne, capabile să ofere date și rezultate științifice relevante pentru politicile de mediu, energie și sănătate publică, dar și să stimuleze integrarea cercetătorilor români în rețelele europene și globale de știință.

Din aceeași categorie...

Cercetarea ca vector al transformării verzi. Dialogul științei cu economia reală

Cercetarea ca vector al transformării verzi. Dialogul științei cu economia reală

👉🏻 În perioada 15–16 octombrie 2025, la Tulcea, se desfășoară Festivalul regional de transfer tehnologic GreenFesTT–SE, un eveniment dedicat promovării…
România face un nou pas în evaluarea performanței cercetării

România face un nou pas în evaluarea performanței cercetării

Ministerul Educației și Cercetării, prin Autoritatea Națională pentru Cercetare, a emis ordinul privind numirea experților evaluatori independenți, titulari și supleanți,…
CCCDI, o nouă etapă. Componența Colegiului a fost stabilită de ANC

CCCDI, o nouă etapă. Componența Colegiului a fost stabilită de ANC

Autoritatea Națională pentru Cercetare anunță finalizarea procesului de selecție pentru constituirea Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare (CCCDI). În urma…
Sari la conținut