În paginile fiecărui număr al revistei InHouse stă mai mult decât conținut editorial, se află dedicarea, profesionalismul și pasiunea cercetătorilor din institutele naționale de cercetare – dezvoltare și a celor care și-au adus contribuția în acest proiect. Cu fiecare articol, interviu sau material publicat, am adus în fața publicului cititor realizările care definesc progresul științific al comunității noastre. Printr-un efort comun, revista InHouse s-a transformat într-o platformă modernă și accesibilă pentru diseminarea rezultatelor cercetării și promovarea transferului tehnologic. Vă invităm să răsfoiți paginile ultimului număr din acest an al revistei InHouse, ajunsă astăzi la numărul 82.
Din aceeași categorie...
Rezultatul obţinut la proba de verificare a îndeplinirii condițiilor de transfer (selecția dosarelor) în cadrul procedurii de transfer la cerere organizată de Autoritatea Națională pentru Cercetare pentru ocuparea a șapte posturi aferente unor funcții publice vacante din cadrul Direcției Generale Organism Intermediar pentru Cercetare, normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, organizată în data 03.10.2025 ora 09.00 (proba interviu)
Rezultatul obţinut la proba de verificare a îndeplinirii condițiilor de transfer (selecția dosarelor) în cadrul procedurii de transfer la cerere…
Autoritatea Națională pentru Cercetare, prin Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, organizează concurs, în vederea ocupării, pe perioadă determinată, până la data de 31.12.2027, a unui număr de 14 posturi vacante, de natură contractuală în afara organigramei
Autoritatea Națională pentru Cercetare, prin Direcția Generală Organism Intermediar pentru Cercetare, organizează concurs, în vederea ocupării, pe perioadă determinată, până…
Rezultatul final al concursului organizat pentru ocuparea a 5 posturi vacante de execuție aparținând categoriei personalului contractual, consilier IA, normă întreagă, pe perioadă determinată, cu proba scrisă în data de 15.09.2025, ora 10:00
Nr. Crt. Post Nr. Dosar Punctaj acordat la proba scrisă Punctaj acordat la interviu Punctaj final obținut Rezultat ADMIS/RESPINS 1…