Skip to content

A fost aprobată Hotărârea privind Programul „Henri Coandă”

În cadrul Memorandumului privind implementarea Proiectului ,,România Educată” și aprobarea priorităților în reforma sistemului național de educație, unul dintre obiectivele strategice este „Stimularea implicării elevilor în zona STE(A)M, atât în parcursul educațional, cât și în alegerea unei cariere”.

Programul de cercetare-dezvoltare și inovare reglementat prin prezenta hotărâre a Guvernului își propune următoarele:

– Să stimuleze interesul elevilor și studenților din învățământul secundar și terțiar pentru cercetare și știință, prin participarea la activități de cercetare-dezvoltare și inovare;

– Să dezvolte abilitățile și competențele elevilor și studenților de a lucra în echipe și de a derula activități de cercetare;

– Să creeze cadrul legal necesar pentru formarea unei noi generații deschise către cunoaștere la nivel european și internațional;

– Să crească numărul de tineri români care își doresc să rămânăși să desfășoare activități de cercetare în România, după ce au beneficiat de burse de cercetare.

Stimularea creării de echipe de tineri constituie premisele menținerii în România a unor viitoare generații de cercetători care să susțină și să contribuie la dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare și inovare (CDI) și asigură formarea de resursă umană calificată pentru domeniul CDI.

Valoarea unei burse de cercetare-dezvoltare din cadrul programului de cercetare-dezvoltare și inovare „HENRI COANDĂ” este de cel mult 100.000 lei. Această finanțare este destinată decontării cheltuielilor de cercetare, dezvoltare și deplasare la competițiile tehnico-științifice internaționale. De asemenea, programul premiază echipele de elevi și studenți care au obținut locurile I, II sau III la competițiile tehnico-științifice internaționale.

Din aceeași categorie...

România și India consolidează cooperarea în cercetare, dezvoltare și inovare

România și India consolidează cooperarea în cercetare, dezvoltare și inovare

Autoritatea Națională pentru Cercetare și Ministerul Științei și Tehnologiei din Republica India au semnat astăzi, 23 iulie 2026, Programul de…
Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare participă la reuniunea Consiliului Competitivitate al Uniunii Europene, dedicată viitorului Spațiului European al Cercetării și Inovării

Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare participă la reuniunea Consiliului Competitivitate al Uniunii Europene, dedicată viitorului Spațiului European al Cercetării și Inovării

Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, participă astăzi la Dublin, la reuniunea Consiliului Competitivitate al Uniunii Europene – format…
Președintele României a promulgat legea privind digitalizarea și eficientizarea sistemului național de cercetare-dezvoltare și inovare, prin care se îndeplinesc jaloane PNRR de care depind peste 1 miliard de euro pentru România

Președintele României a promulgat legea privind digitalizarea și eficientizarea sistemului național de cercetare-dezvoltare și inovare, prin care se îndeplinesc jaloane PNRR de care depind peste 1 miliard de euro pentru România

Autoritatea Națională pentru Cercetare salută promulgarea de către Președintele României, domnul Nicușor Dan, a Legii privind unele măsuri pentru digitalizarea…
Sari la conținut