Skip to content

ANC aprobă continuarea finanțării, în anul 2026, a competițiilor din cadrul Programului 5.8 – Cooperare europeană și internațională al PNCDI IV

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) a aprobat, la 8 iulie 2026, continuarea finanțării, în anul 2026, a proiectelor noi din cadrul competițiilor Parteneriate și misiuni europene, Premiere Orizont Europa – Instituții, EUREKA și Europa Digitală (DIGITAL), derulate prin Programul 5.8 – Cooperare europeană și internațională al Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022–2027 (PNCDI IV).

Decizia se înscrie în implementarea Obiectivului General 4 al Strategiei Naționale de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă 2022–2027 (SNCISI), dedicat consolidării colaborării europene și internaționale. Obiectivul urmărește creșterea competitivității sistemului național de cercetare, dezvoltare și inovare prin integrarea comunității științifice din România în Spațiul European de Cercetare, atragerea de resurse financiare și de expertiză internațională, precum și dezvoltarea contribuției României la soluționarea provocărilor globale prin cooperare științifică.

Programul 5.8 din PNCDI IV reprezintă principalul instrument național destinat sprijinirii participării organizațiilor românești de cercetare și inovare la programe, parteneriate și inițiative europene și internaționale. Competițiile sunt organizate pe întreaga perioadă de implementare a PNCDI IV, iar finanțarea proiectelor noi este aprobată anual, în funcție de creditele bugetare alocate programului.

Competiția Parteneriate și misiuni europene susține participarea organizațiilor de cercetare din România la parteneriatele europene și la misiunile Programului-cadru al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare, Orizont Europa, precum și la alte inițiative dezvoltate în cadrul acestuia. Prin acest mecanism sunt sprijinite participarea în consorții internaționale, accesul la programe comune de cercetare și contribuția României la dezvoltarea agendei europene de cercetare și inovare.

Competiția Europa Digitală (DIGITAL) asigură cofinanțarea participării organizațiilor de cercetare și a întreprinderilor din România la Programul Europa Digitală al Uniunii Europene. Programul contribuie la accelerarea transformării digitale a economiei și administrației, dezvoltarea infrastructurilor digitale și consolidarea competențelor în domeniul tehnologiilor avansate.

Prin competiția EUREKA sunt sprijinite întreprinderile din România care, în parteneriat cu organizații de cercetare, implementează proiecte internaționale de inovare selectate în cadrul inițiativelor Eureka și Eurostars. Finanțarea națională susține dezvoltarea de produse, servicii și tehnologii inovatoare cu potențial de valorificare economică și transfer către piață.

Competiția Premiere Orizont Europa – Instituții acordă sprijin organizațiilor de cercetare care implementează proiecte finanțate prin Programul-cadru Orizont Europa. Finanțarea este destinată consolidării capacității instituționale și susținerii activităților suport necesare desfășurării cercetării, contribuind la creșterea performanței organizațiilor românești în competițiile europene.

Prin aceste instrumente de finanțare, Programul 5.8 contribuie la consolidarea participării României la inițiativele europene și internaționale de cercetare și inovare, la dezvoltarea colaborărilor instituționale și la creșterea competitivității sistemului național de cercetare, dezvoltare și inovare.

„Participarea organizațiilor românești la programele europene de cercetare și inovare reprezintă o investiție în competitivitatea sistemului național de cercetare. Prin continuarea acestor competiții, asigurăm cadrul necesar pentru ca cercetătorii și inovatorii din România să fie prezenți acolo unde se definesc viitoarele direcții ale cercetării europene.”
Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare


Resurse:

https://uefiscdi.gov.ro/

uefiscdi.gov.ro :: PNCDI IV – Program 5.8 – Cooperare Europeană și Internațională

Din aceeași categorie...

România și India consolidează cooperarea în cercetare, dezvoltare și inovare

România și India consolidează cooperarea în cercetare, dezvoltare și inovare

Autoritatea Națională pentru Cercetare și Ministerul Științei și Tehnologiei din Republica India au semnat astăzi, 23 iulie 2026, Programul de…
Sari la conținut