În perioada 24-26.04.2023, aferentă depunerii de contestații
pentru evaluarea IOSIN, în conformitate cu calendarul publicat pe pagina web
a MCID, NU au fost depuse contestații.
- aprilie 28, 2023
- 14:19
- Noutati
Anunț privind rezultatele la contestații pentru evaluarea instalațiilor și obiectivelor din cadrul unităților de cercetare pentru a fi incluse în lista instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național (IOSIN)
Din aceeași categorie...
ANC prin DGOIC organizează concurs, în vederea ocupării, pe perioadă determinată, până la data de 31.12.2027, în condițiile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii (republicată), cu modificările și completările ulterioare și a Regulamentului – Cadru pentru stabilirea procedurii de ocupare a posturilor în afara organigramei susținute din proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Direcției Generale Organism Intermediar Cercetare, a unui număr de 9 posturi vacante, de natură contractuală în afara organigramei ANC– DGOIC
Posturile contractuale vacante, în afara organigramei, sunt următoarele: Nr. crt. Denumire post Experiență minimă Nr. posturi vacante Posturi scoase…
Rezultatele obţinute la verificarea eligibilităţii candidaţilor pentru examenele de promovare în grad imediat superior celui deținut, organizate de Autoritatea Națională pentru Cercetare în perioada 24.11.2025- 27.11.2025
VERIFICAREA ELIGIBILITĂȚII CANDIDAȚILOR 1. Funcţia publică pentru care se organizează examenul: (proba scrisă- 24.11.2025, ora 12:00) a) consilier clasa I,…
Autoritatea Națională pentru Cercetare declanșează procedura de transfer la cerere pentru 3 (trei) funcții publice vacante din cadrul Direcției Generale Gestiune și Coordonare PNRR, normă întreagă, pe perioadă nedeterminată
În temeiul prevederilor art. 502 alin (1) lit. c) și art. 506 alin.(1) lit.a) (3), (5), (6), (8) și (9)…

