Skip to content

Consiliul Onorific pentru Știință, Inovare și Tehnologie și-a selectat membrii și este funcțional

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a semnat astăzi ordinul de numire a membrilor Consiliului Onorific pentru Știință, Inovare și Tehnologie (COSIT), organism consultativ înființat prin ordinul nr. 21665/2022 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1131 din 24 noiembrie 2022.

COSIT reunește cei mai buni cercetători și experți români din domeniile științei și tehnologiei, aflați în centrele puternice de inovare ale lumii.
Consiliul este un organism independent, onorific și consultativ, care va sprijini elaborarea strategiilor, politicilor publice și programelor guvernamentale care pot transforma România într-una dintre țările cele mai inovatoare și competitive. Activitatea principală a COSIT constă în a formula recomandări strategice pentru dezvoltarea cercetării, inovării și tehnologiei în România, bazate pe analiza tendințelor globale și a bunelor practici din alte țări.

Consiliul va lucra în echipe specializate la recomandări de politici publice, analize comparative ale tendințelor și evoluțiilor globale, conferințe și consultări cu alți actori relevanți.

Membrii COSIT, numiți astăzi, pentru un mandat de 2 ani, au fost selectați urmare procesului de recrutare lansat la data de 27 decembrie 2022, când MCID a publicat pe pagina de internet a instituției apelul deschis de candidaturi.

În urma selecției realizate conform prevederilor art. 5 alin. (4) din ordinul ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării nr. 21665/2022 privind înfiinţarea, organizarea şi funcționarea COSIT, la data de 20 mai 2023, au fost selectați primii membri ai Consiliului: Acad. Gabriel Dan Cacuci, Prof. Lucian Radu Chirieac, Dr. Ioana Cozmuța, Prof. Mihai Cucuringu, Dr. Ștefan Dascălu, Oana Geambașu, George Haber, Amb. Sorin Ducaru, Ioan Iacob, Cătălin Andrei Ilie, Dr. Mircea Iliescu, Prof. Adrian Mihai Ionescu, Mihai Lehene, Sorina Lupu, Elif Memet, Sevda Memet, Prof. Rada Mihalcea, Prof. Sergiu Pașca, Prof. Andrei Ruckenstein, Mara Florina Steiu, Dr. ing. Adrian Stoica, Prof. Ion Stoica, Dr. Denis Tudor, Dr. Ioana Zelko, Radu Cautis.

Membrii au o activitate prolifică de cercetare și experiență de lucru bogată într-un mediu de inovare foarte performant. Lista acestora este publicată pe pagina de Internet a MCID și se regăsește la acest LINK:

Din aceeași categorie…

Comunicat CNCS privind discuțiile apărute în spațiul public referitoare la finanțarea sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare

Comunicat CNCS privind discuțiile apărute în spațiul public referitoare la finanțarea sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare

COMUNICAT CNCSprivind discuțiile apărute în spațiul public referitoare la finanțarea sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare  Brief: Cercetarea românească nu are nevoie doar…
România prezintă în plenul ONU concluziile sesiunii STSC – un pas ferm pentru un spațiu sigur și accesibil tuturor

România prezintă în plenul ONU concluziile sesiunii STSC – un pas ferm pentru un spațiu sigur și accesibil tuturor

Dr. Ulpia Elena Botezatu, expert în cadrul Agenției Spațiale Române (ROSA), instituție aflată în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare, a…
România coordonează, Europa cercetează

România coordonează, Europa cercetează

România devine, în premieră, stat coordonator al unui Consorțiu European pentru Infrastructură de Cercetare (ERIC), prin recenta recunoaștere oficială a…

Sari la conținut