Skip to content

Cadrul de cooperare EUREKA

EUREKA este cea mai mare rețea internațională dedicată susținerii cooperării transnaționale în  domeniul cercetării și dezvoltării aplicate și a inovării tehnologice.

Inițiativa își propune să faciliteze colaborarea dintre întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), corporații, organizații de cercetare și universități, în scopul accelerării dezvoltării  de produse, servicii și procese inovatoare care să răspundă nevoilor pieței internaționale și să crească competitivitatea industrială a statelor membre.

Înființată in 1985, la Paris, în acest moment EUREKA include peste 45 de țări membre, din Europa, dar și din afara spațiului european.

Caracteristica de baza a proiectelor EUREKA este abordarea “de jos in sus”, tematica fiind aleasă liber de către partenerii de proiect, iar finanțarea acestora este una descentralizată, fiecare stat membru susținând financiar proprii participanți prin mecanisme naționale.

La 19 iunie 1997, cu ocazia Conferinței Ministeriale EUREKA de la Londra, România a primit statutul de țară membră EUREKA, Ministerul Cercetării și Tehnologiei fiind mandatat, de către Guvernul României, cu rolul de coordonator la nivel național și reprezentare a intereselor românești în cadrul inițiativei.

Cadrul legal al participării României la inițiativa EUREKA se instituie prin Legea nr. 174 din 2 octombrie 1998 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 5 din 20 ianuarie 1998 privind participarea României la inițiativa europeană EUREKA, în condițiile Declarației de la Hanovra și ale Memorandumului de înțelegere dintre membrii EUREKA, din 6 noiembrie 1985.

În luna septembrie 2007 a fost lansat Programul Eurostars, ca o necesitate a dezvoltării unor mecanisme financiare concrete pentru întărirea colaborării dintre Programele Cadru ale UE și inițiativa EUREKA, în baza art. 185 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. La Programul Eurostars au aderat 36 de țări, incluzând România.

Organizațiile din România pot primi finanțare de la bugetul de stat pentru următoarele tipuri de proiecte:

  • Eureka Network, proiecte care sunt implementate de către un consorţiu constituit la nivel internaţional și care au ca scop dezvoltarea unui nou produs, serviciu sau tehnologie, orientate către piaţă. La nivel național proiectele EUREKA Network sunt depuse de organizațiile din România care au în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea, participante în consorțiile internaționale.
  • Eureka Eurostars, proiecte dedicate întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare și inovare. Proiectele Eurostars sunt depuse la nivel national pentru co-finanțare, ca urmare a selecției în cadrul uneia dintre cele 2 sesiuni anuale de apeluri deschise de Eureka.

Proiectele sunt finanțate prin PNCDI IV, în cadrul competițiilor anuale derulate de către UEFISCDI, în calitate de unitate contractată de ministerul de resort în domeniul cercetării pentru a conduce tipurile de proiecte Eureka la nivel național.

 

Pentru mai multe informații despre competițiile deschise și finanțările acordate în cadrul Eureka accesați: https://uefiscdi.gov.ro/eureka

Sari la conținut