Infrastructurile europene de cercetare sunt facilități, resurse și servicii unice, de anvergură mare, care pun la dispoziția comunităților de cercetare echipamente științifice de ultimă generație, colecții de date, arhive, sisteme informatice și rețele de comunicare, esențiale pentru excelența în cercetare și inovare.

Acestea pot fi amplasate într-o singură locație, distribuite geografic sau virtuale, și sunt selectate de organisme precum Forumul Strategic European pentru Infrastructuri de Cercetare (ESFRI) pe baza interesului pan-european și a relevanței strategice. Ele sunt adesea operate pe o bază non-economică, facilitând accesul deschis cercetătorilor din diferite țări și domenii.

Importanța acestor infrastructuri pentru cooperarea științifică este crucială. Ele permit cercetătorilor din diverse țări să colaboreze la proiecte de mare anvergură, care ar fi imposibil de realizat la nivel național din cauza costurilor și complexității.

Prin punerea în comun a resurselor și expertizei, infrastructurile europene de cercetare reduc duplicarea eforturilor, maximizează impactul investițiilor și creează un mediu propice pentru descoperiri științifice de vârf și inovare.

Ele contribuie la menținerea competitivității globale a Europei în cercetare, la formarea noilor generații de oameni de știință și la abordarea provocărilor globale, cum ar fi schimbările climatice sau sănătatea publică, prin facilitarea schimbului de cunoștințe și date.

România participă ca membru sau observator în următoarele infrastructuri europene de cercetare: