Skip to content

DES Hub – soluții pentru creșterea gradului de digitalizare al României

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, MCID este partenerul Asociației H.appyCities și lansează seria de întâlniri dedicate urmăririi progresului digitalizării României. Începând cu luna septembrie, vor fi organizate întâlniri lunare, ca parte a proiectului Digital Economy and Society Hub (DES Hub) pentru a găsi cele mai bune soluții care să ducă la creșterea României în clasamentul european al digitalizării măsurat prin Digital Economy and Society Index, DESI al Comisiei Europene (European Commission).

Prima întâlnire din seria celor programate va avea loc marți, 20 septembrie 2022, la ora 14.00, în Sala Albastra a Institutul Național de Statistică din B-dul Libertății nr. 16, în prezența ministrului Sebastian Burduja.

La întâlnirile organizate în cadrul Proiectului vor participa reprezentanți ai administrației publice, mediului de afaceri și celui academic, precum și ai societății civile. Împreună, aceștia vor identifica, printr-un proces colaborativ, posibile soluții pentru creșterea gradului de digitalizare. Ulterior, prin același mecanism cooperativ, vor fi urmărite, timp de un an, progresul și implementarea acțiunilor agreate. Trimestrial, H.appyCities va publica un raport al progresului efectuat.

„An de an ne plângem că suntem pe ultimul loc în indicele DESI, iar la anumite capitole continuăm să pierdem teren. Dincolo de această constatare, soluția să recuperăm decalajele este să identificăm rapid soluțiile și să trecem la treabă — cu toții, pentru că ne vom face bine numai printr-un efort național de echipă. Abordarea propusă de H.appyCities este orientată pe fapte și pe rezultate, așa că am acceptat imediat parteneriatul propus de Radu Puchiu. Vom urmări progresul digitalizării României într-o serie de întâlniri și grupuri de lucru pe subiecte punctuale, cu instituții implicate, parteneri din mediul privat și societatea civilă, vom radiografia și vom identifica toate căile de acțiune rapidă. Îi așteptăm alături de noi pe toți cei interesați de transformarea digitală accelerată a României”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Toate informațiile referitoare la acest subiect sunt cuprinse într-un document de analiză publicat de către Asociația H.appyCities, intitulat „Economia digitală și Societatea în România”, care relevă o serie de aspecte critice ale dezvoltării digitale în țara noastră:

  • Menținerea actualului ritm de creștere al României în DESI reprezintă un risc foarte mare nu numai pentru decalajul la care România se expune dar, prin efectul real pe care îl are, el duce la încetinirea atingerii țintelor pe care Uniunea și le-a propus;
  • Înțelegerea mult mai bună a cadrului european, a rolului și structurii DESI, precum și a datelor ce îl compun este necesară – analiza detaliază dimensiunile și subdimensiunile DESI și oferă o claritate mai mare în acest sens;
  • Identificarea precisă a actorilor instituționali care pot urmări progresul pe fiecare subdimensiune a DESI poate asigura o coerență mai mare a acțiunilor – desemnarea unor reprezentanți din partea instituțiilor care pot contribui este de dorit;
  • Coordonarea la nivel de acțiuni este critică pentru îmbunătățirea situației economiei digitale a României, raportată, mai ales, la țintele europene;
  • Pe cele mai multe dintre dimensiuni România se află pe ultima poziție, la distanță mare de următoarele clasate sau de media europeană, și necesită implicarea tuturor actorilor la nivel de societate – mecanismul colaborativ pe care îl detaliem în document vine să ofere un cadru de lucru în acest sens;
  • Identificarea și construirea pe baza componentelor la care România performează reprezintă un bun punct de plecare – analiza arată astfel de zone și modalitățile prin care ele pot accelera creșterea României.

Analiza publicată dorește „să ofere o imagine detaliată a situației digitalizării României, atât în contextul larg european, cât și făcând paralele cu cel specific unor țări ce pot constitui exemple de bună practică pentru scorul României măsurat prin DESI. Acest efort are ca scop oferirea tuturor celor implicați – autorități publice, mediu de afaceri, asociativ și academic – a unei baze de dialog în identificarea unor posibile soluții de accelerare a digitalizării României ca instrument de dezvoltare. România a ignorat prea mulți ani această radiografie pe care o aduce DESI, iar rezultatul vizibil este o scădere continuă în clasamentul european până la ultima poziție pe care o ocupă astăzi. A da vina pe măsurători sau pe trecut nu poate fi o soluție. Salut aici deschiderea pe care ministerul de resort și sprijinul partenerilor au avut-o în a dezvolta această soluție colaborativă de urmărire a digitalizării României. Cadrul de dialog pe care îl propunem și întâlnirile lunare la care invităm oameni relevanți din domeniile urmărite vor oferi soluții mult mai bune pentru a progresa digital, prin evaluarea constantă a succesului”, a declarat Radu Puchiu, Președinte al Asociației H.appyCities și inițiator al proiectului DES Hub.

Analiza „Economia digitală și Societatea în România” precum și calendarul întâlnirilor pot fi găsite pe site-ul Asociației – https://happycities.org .

Din aceeași categorie...

Creșterea anuală cu doar 5% a plăților digitale generează în 5 ani majorarea PIB-ului României cu 7 miliarde lei

Creșterea anuală cu doar 5% a plăților digitale generează în 5 ani majorarea PIB-ului României cu 7 miliarde lei

Miercuri, 27 martie, la Palatul Victoria, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în parteneriat cu Cancelaria Prim-ministrului, a organizat o masă…
Un singur punct de contact pentru toate instituțiile publice – astăzi a fost semnat contractul de implementare pentru Portalul Digital Unic al României (PDURo)

Un singur punct de contact pentru toate instituțiile publice – astăzi a fost semnat contractul de implementare pentru Portalul Digital Unic al României (PDURo)

Marți, 19 martie, în sala Transilvania din Palatul Victoria a fost semnat contractul de implementare al proiectului „Portalul Digital Unic…
Ministrul Bogdan Ivan a primit la sediul MCID delegația Parlamentului Georgiei, pentru consolidarea cooperării bilaterale în digitalizare și cercetare

Ministrul Bogdan Ivan a primit la sediul MCID delegația Parlamentului Georgiei, pentru consolidarea cooperării bilaterale în digitalizare și cercetare

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a găzduit marți, 12 martie, vizita de lucru a unei delegații parlamentare din Georgia,…
Sari la conținut