În data de 3 decembrie 2020, a avut loc, în sistem videoconferință, întâlnirea grupului de lucru M.E.C. – P.S.F., la care au participat membrii echipelor MEC, alături de reprezentanți ai CNCS și CCCDI

 

În data de 3 decembrie 2020, a avut loc, în sistem videoconferință, întâlnirea grupului de lucru M.E.C. – P.S.F., la care au participat membrii echipelor Ministerului Educației și Cercetării, alături de reprezentanți ai Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice – CNCS și Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare – CCCDI, care vor fi implicați în derularea unui exercițiu de anvergură națională - evaluarea politicilor în domeniul #cercetare, #dezvoltare, #inovare.

 

Mecanismul de sprijin al reformei politicilor naționale CDI denumit ”Policy Support Facility” (#PSF) este finanțat 100% prin Programul Orizont 2020 și asigură sprijin independent autorităților publice naționale cu atribuții în domeniul CDI, la solicitarea acestora, din partea unor experți recunoscuți de Comisia Europeană. Acest instrument are un rol important în asigurarea armonizării sistemelor naționale CDI, în cadrul Spațiului European de Cercetare - ERA, pe diverse paliere, precum: stimulentele fiscale pentru CDI, știința deschisă, finanțarea bazată pe performanță a organismelor publice de cercetare și interoperabilitatea programelor naționale de cercetare și inovare.

 

Întâlnirea a fost condusă de Secretarul de Stat pentru cercetare Dragoș Mihael Ciuparu, acesta fiind momentul de debut al punerii în aplicare a Memorandumului cu privire la aprobarea utilizării mecanismului de sprijin al politicilor (PSF) din Programul Orizont 2020 pentru evaluarea politicilor naționale în domeniul cercetare, dezvoltare și inovare, a guvernanței și arhitecturii instituționale, în vederea unei mai bune integrări în Spațiul European al Cercetării, document adoptat de Guvernul României în luna mai 2020.

 

Memorandumul poate fi consultat aici.

 

 

 

Modificat la: 2020-12-03 20:57:00

Articole similare

e-Cerere 544
e-Petiție