Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, 20 august 2026, Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 188/2025 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC). Actul normativ operaționalizează prevederile Legii nr. 144/2026 și consolidează cadrul permanent prin care România își îndeplinește angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării. Hotărârea contribuie la îndeplinirea Jalonului 272 – „Instituirea unui sistem permanent de elaborare, punere în aplicare, monitorizare și evaluare a politicii CDI” și a Jalonului 276 – „Intrarea în vigoare a actului (actelor) juridic(e) ce vizează crearea unui mediu favorabil investițiilor publice și private în cercetare, dezvoltare și inovare”.
În acest cadru, Hotărârea de Guvern instituționalizează, în structura ANC, cele două structuri prevăzute de Legea nr. 144/2026 pentru implementarea reformelor în domeniul CDI: Observatorul de Cercetare, Dezvoltare și Inovare (OCDI) și Unitatea Centrală pentru Inovare – RoInovare. OCDI este organizat ca direcție cu caracter permanent în cadrul ANC și va asigura elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor în domeniul cercetării, dezvoltării, inovării și specializării inteligente, la nivel central și regional. Structura va centraliza și analiza datele relevante pentru sistemul național de CDI în vederea fundamentării politicilor publice și va formula măsuri pentru simplificarea și eficientizarea cadrului de finanțare, monitorizare și evaluare a proiectelor de cercetare, în vederea asigurării unui cadru unitar. OCDI reprezintă și continuarea instituțională a Unității de Implementare a Reformelor în Cercetare-Dezvoltare – Policy Support Facility (UIRPSF), asigurând continuitatea expertizei și a capacității administrative dezvoltate în procesul de implementare a reformelor asumate prin PNRR.
RoInovare este organizată ca structură de specialitate operațională pentru stimularea inovării și a investițiilor publice și private în CDI, în subordinea autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare. Aceasta va avea responsabilități privind promovarea inovării în sectorul privat, creșterea investițiilor private în cercetare și tehnologie, consolidarea cooperării dintre mediul de afaceri și organizațiile de cercetare, facilitarea parteneriatelor public-private și transferul rezultatelor cercetării în economie și societate. În acest scop, cadrul instituit prin Legea nr. 144/2026 și operaționalizat prin reorganizarea ANC permite dezvoltarea unor instrumente precum facilități fiscale pentru investiții în CDI, mecanisme de finanțare și investiții de capital, programe de granturi și vouchere pentru inovare, acceleratoare și incubatoare tehnologice, precum și programe dedicate consorțiilor dintre organizații de cercetare și companii. Cadrul instituțional astfel creat susține creșterea participării mediului privat în proiectele CDI și atingerea obiectivelor asumate prin PNRR și prin Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă.
Actualizarea structurii organizatorice a ANC, în acord cu prevederile Legii nr. 144/2026, se realizează prin redistribuirea resurselor existente și cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru ANC, fără impact bugetar suplimentar. Prin această reorganizare, ANC își aliniază structura și funcțiile la cadrul legislativ instituit prin Legea nr. 144/2026 și asigură continuitatea instituțională a reformelor asumate prin PNRR în domeniul CDI, prin structuri permanente dedicate elaborării și evaluării politicilor publice, stimulării inovării și atragerii investițiilor private în cercetare, dezvoltare și inovare.




