Skip to content

IT-iștii din sectorul public vor beneficia de aceleași facilitați fiscale ca cei din privat

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, alături de Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației au adoptat Ordinul comun privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, prin care și personalul din instituțiile publice care desfășoară astfel activități beneficiază de scutire de la plata impozitului pe venit pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor.

„Această inițiativă face dreptate pentru IT-iștii din sectorul public, fiind o chestiune de normalitate ca aceștia să beneficieze de aceleași facilități precum cei care lucrează pentru firme private. Este o chestiune care trena de multă vreme și le mulțumesc tuturor celor care au susținut această măsură, care face parte dintr-un efort mai amplu de a atrage experți din sectorul IT&C în administrația publică. România viitorului este România digitală, iar un sector public puternic digitalizat înseamnă un stat prietenos cu cetățeanul. Pentru toate acestea, e nevoie de resursă umană de calitate în sectorul public, cu atât mai mult în ceea ce ține de transformarea digitală a administrației”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării.

 “Am reușit să reparăm și să uniformizăm aplicarea unei facilități fiscale de care mediul privat beneficia de multă vreme. Domeniul IT este un domeniu strategic, cu impact puternic și valoare adăugată mare în economia unei societăți. Discutăm despre digitalizarea administrației de atâta vreme, despre nevoia de întărire a componentei IT din perspectiva augmentării atacurilor cibernetice, iar domeniul public este primul vizat de astfel de tentative. Este firesc să avem oameni bine plătiți dacă vrem calitate și sper că prin acest demers să reușim să diminuăm din plecările IT-iștilor buni din administrație și, totodată, să devenim un angajator competitiv”, a spus Adrian Câciu, ministrul finanțelor.

Funcțiile pentru care se va aplica scutirea de impozit sunt: administrator baze de date, analist, inginer de sistem în informatică, inginer de sistem software, manager de proiect informatic, programator, proiectant de sisteme informatice, programator de sistem informatic, programator ajutor, analist ajutor, inginer de dezvoltare a produselor software.

 

 Prevederile vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 şi se vor aplica începând cu veniturile aferente lunii intrării în vigoare a ordinului. Ordinul este publicat în Monitorul Oficial din 23 decembrie 2022: https://monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial–PI–1252–2022.html

 

 

Din aceeași categorie...

Proiectele care vizează sinergii cu acțiunile Orizont Europa și alte programe europene primesc finanțare prin două apeluri noi

Proiectele care vizează sinergii cu acțiunile Orizont Europa și alte programe europene primesc finanțare prin două apeluri noi

Două apeluri au fost lansate public de Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, împreună cu Autoritatea…
Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Până la sfârșitul lunii octombrie, solicit ministerelor să prezinte proiectele de dezvoltare a serviciilor publice digitale care intră la finanțare

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Până la sfârșitul lunii octombrie, solicit ministerelor să prezinte proiectele de dezvoltare a serviciilor publice digitale care intră la finanțare

Premierul Marcel Ciolacu a prezidat astăzi, la Palatul Victoria, lucrările Comitetului pentru e-guvernare și reducerea birocrației (CERB), care au avut…
Hotărâre de Guvern pentru simplificarea achizițiilor publice din domeniul IT

Hotărâre de Guvern pentru simplificarea achizițiilor publice din domeniul IT

Executivul a aprobat astăzi o Hotărâre de Guvern  prin care simplifică achizițiile publice din domeniul IT și contribuie la debirocratizarea…
Sari la conținut