Skip to content

La Iași, excelența se vede, se simte și se construiește

Conducerea Autorității Naționale pentru Cercetare a avut onoarea de a participa la festivitatea de absolvire a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași – un eveniment care, dincolo de solemnitatea academică, reflectă viziunea unei instituții formatoare de conștiințe, nu doar de competențe. 

UMF Iași este mai mult decât o universitate de tradiție. Este un spațiu de conlucrare între excelența educațională, cercetarea biomedicală de frontieră și atașamentul profund față de valorile umaniste ale profesiei medicale. 

Orașul Iași – această veritabilă pepinieră de creiere și idei – a oferit din nou cadrul simbolic ideal pentru a celebra un parcurs universitar remarcabil, dar și pentru a reafirma legătura strategică dintre educație, cercetare și politicile de dezvoltare sustenabilă. 

Prin prezența ANC la acest moment definitoriu, transmitem un mesaj clar: performanța tinerilor noștri absolvenți trebuie însoțită de politici coerente care să le permită să rămână, să cerceteze, să contribuie.

 

”Să ne sprijinim tinerii nu doar cu diplome, ci cu orizonturi. Într-o lume a crizelor suprapuse, cercetarea este forma cea mai curată de patriotism aplicat” a declarat președintele ANC, Andrei Alexandru, subliniind angajamentul Autorității de a transforma știința într-o infrastructură critică, în serviciul cetățeanului.

Din aceeași categorie...

Clusterul Eureka Xecs – Poarta României către proiecte europene de inovare în electronică și tehnologii cuantice

Clusterul Eureka Xecs – Poarta României către proiecte europene de inovare în electronică și tehnologii cuantice

Clusterul european Xecs, parte a rețelei Eureka, lansează noi oportunități pentru organizațiile interesate de proiecte internaționale de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul…
Horizon Europe Implementation Day - 12 may 2026 - UNSTPB, Rectorate, Splaiul Independenței 313, 060042 București, Romania

Horizon Europe Implementation Day - 12 may 2026 - UNSTPB, Rectorate, Splaiul Independenței 313, 060042 București, Romania

Comisia Europeană a lansat o nouă serie de acțiuni menite să crească participarea la Programul-cadru Orizont Europa în rândul țărilor…
Info day - Programul-cadru Orizont Europa 2021–2027 – oportunități de finanțare. Eveniment dedicat autorități publice județene şi locale din România - part III!

Info day - Programul-cadru Orizont Europa 2021–2027 – oportunități de finanțare. Eveniment dedicat autorități publice județene şi locale din România - part III!

Autoritatea Națională pentru Cercetare – Oficiul Român pentru Știință și Tehnologie pe lângă Uniunea Europeană (ANC – ROST), în colaborare…
Sari la conținut