Vizita Ministrului Educației și Cercetării Monica Cristina Anisie la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Aerospaţială “Elie Carafoli” - I.N.C.A.S. din Bucureşti

 

"Astăzi am avut din nou ocazia de a cunoaște echipa unui institut de cercetare spectaculos, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Aerospaţială “Elie Carafoli” - I.N.C.A.S. din Bucureşti. INCAS este, de altfel, un actor major în cercetarea aerospațială din programele Uniunii Europene și în cea internațională.

 

M-am simtit bucuroasă și mândră ca profesor să mă întâlnesc cu Cristian Alexandru Tănase, care mi-a fost elev în 2015, când era în clasa a XII-a și care acum este asistent cercetător în cadrul INCAS.

 

Vreau sa cred ca reusitele elevilor sunt, într-o anumită măsură, și reușitele profesorilor care i-au îndrumat în școală.

 

Alături de Cristian, echipa INCAS are ca obiectiv general dezvoltarea capacităților de cercetare ale României în domeniul aerospațial și integrarea acestora în programul de cercetare al Uniunii Europene.

 

Membrii echipelor de cercetare mi-au prezentat informații deosebit de interesante despre principalele programe abordate de acest institut, programe cu impact semnificativ la nivel național și internațional, precum:

 

  • Construcția de vehicule fără pilot, telecomandate  pentru observare aeriană și intervenție;
  • Aeronava IAR-99 TD (Demonstrator Tehnologic) dezvoltată de INCAS pentru validarea unor sisteme complexe și pentru producerea unei noi generații de avioane de antrenament, IAR-99 NG;
  • AeroTAXI –  un program ce urmăreşte  dezvoltarea  unui avion de transport aerian regional de pasageri nou (în clasa de 9-12 pasageri);
  • Programul care urmărește realizarea unui avion de antrenament ușor ce poate fi utilizat atât de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, cât şi de Aeroclubul României.

 

Cele mai fascinante obiective ale INCAS, pentru cei mai puțin familiarizați cu domeniul, sunt Laboratorul cu Realitate Virtuală 3D pentru concepție sisteme aerospațiale (Aero-VR) și simulatoarele de zbor pentru Boeing 737 și Airbus A320.

 

Aero-VR este primul laborator cu Realitate Virtuală 3D imersivă şi interacţiune haptică cu subiectul uman din Europa Centrală și de Est, care poate atinge rezoluții de proiecție de 4k, dar și unul dintre cele mai performante sisteme de vizualizare tridimensională (3D) din lume, ce asigură condițiile de simulare necesare pentru cercetările aerospațiale.

 

Felicit echipa INCAS București și, totodată, continuăm investiția în #cercetare, într-o Românie modernă!

 

#sepoate #RomâniaEducată #RomâniaModernă"

 

Sursă facebook Monica Cristina Anisie: https://www.facebook.com/research.gov.ro/posts/4766944596709088

 

Modificat la: 2020-12-03 21:07:00