Skip to content

România își reia locul în ESA! Sebastian Burduja participă la reuniunea interministerială a Agenției Spațiale Europene

Sebastian Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, participă astăzi, la Paris, la reuniunea interministerială a Agenției Spațiale Europene (ESA). Prezența la această reuniune vine și în contextul în care România și-a plătit din datoriile pe care le avea către ESA, recăpătându-și astfel  drepturile depline.

 

În contextul geopolitic actual, ministrul cercetării, inovării și digitalizării își dorește dezvoltarea industriei spațiale și sprijinirea acesteia. Mai mult decât atât, România intenționează să investească 10 milioane de euro pe capabilități aerospațiale, iar pentru următorul ciclu ESA, țara noastră va participa cu 62.5 milioane euro.

 

În cadrul reuniunii, Sebastian Burduja a reafirmat angajamentul României către Agenția Spațială Europeană, menționând faptul că țara noastră este foarte entuziasmată și că ne dorim să fie parte integrală din ESA: „România este încântată să contribuie cu expertiza și cunoștințele sale acumulate în sectorul aerospațial, inclusiv prin competențele speciale în IT&C, inteligență artificială și științe exacte. Investițiile în spațiu implică inovare și productivitate, locuri de muncă bine plătite, educație, viziune și spirit antreprenorial. Spațiul este o oportunitate de peste o mie de miliarde de euro pentru noi toți pe piața globală, inclusiv pentru tinerele generații. Explorarea spațiului nu este doar încercarea noastră de a-l cuceri, ci și dorința noastră de a depăși provocările cele mai grele ale vremurilor noastre în energie, securitate, mobilitate și schimbări climatice. Agenția Spațială Europeană este un exemplu de leadership, muncă de echipă și de dezvoltare economică. Nu este momentul să ezităm: trebuie să ne uităm în jur, trebuie să ne uităm la ce se întâmplă și să accelerăm, căci acesta este cuvântul cheie. Închei cu cuvintele lui Henri Coandă: <>. România și ESA nu fac pași mici astăzi, iar acești pași nu trebuie ignorați de nimeni. Viitorul este de astăzi mai aproape”.

 

În cadrul reuniunii interministeriale ESA s-au discutat proiectele pentru următorul ciclu de trei ani. Agenda 2025 stabilește obiectivul de a consolida poziția ESA ca lider mondial în spațiu până în 2035. Cu titlu de exemplu, doar unul dintre programele ESA, denumit „Observarea Pământului în viitor”, ar putea genera o contribuție de până la 3,2 miliarde euro la creșterea economică europeană în perioada 2023-2030.

Din aceeași categorie...

ANC lansează competiția 2026 pentru dezvoltarea ecosistemului național de tehnologii cuantice

ANC lansează competiția 2026 pentru dezvoltarea ecosistemului național de tehnologii cuantice

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC), prin Institutul de Fizică Atomică (IFA), în calitate de conducător al Subprogramului 5.9.7 – Tehnologii…
Tinerii în administrație. De la experiența de internship la viitorul serviciului public

Tinerii în administrație. De la experiența de internship la viitorul serviciului public

Programul Oficial de Internship al Guvernului României se apropie de finalul ediției 2026, după două luni în care 200 de…
ANC lansează competiția 2026 pentru organizarea și dezvoltarea clusterelor inovative

ANC lansează competiția 2026 pentru organizarea și dezvoltarea clusterelor inovative

Autoritatea Națională pentru Cercetare lansează, începând cu 27 august 2026, competiția “Organizare și dezvoltare cluster inovativ” (PN-IV-INO-CLS-2026-1), din cadrul Programului…
Sari la conținut