Skip to content

România, parte a Europei spațiale. Președintele ANC, Andrei Alexandru, la 50 de ani de ESA

La invitația Directorului General al Agenției Spațiale Europene, Josef Aschbacher, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, a participat la ceremonia aniversară dedicată celor 50 de ani de la semnarea Convenției de constituire a ESA. Evenimentul a avut loc la sediul central al Agenției din Paris și a reunit reprezentanți de rang înalt din cele 22 de state membre, alături de statele asociate și partenere. Momentul-cheie al celebrării l-a constituit semnarea digitală a Declarației Aniversare, un gest simbolic, dar profund, care reafirmă angajamentul comun pentru viitorul cooperării spațiale europene.

 

Înființată în 1975, printr-o viziune colectivă a statelor europene, ESA a devenit un reper global în #cercetarea spațială, reunind capacități științifice, tehnologice și diplomatice pentru explorarea pașnică a spațiului. De la lansarea primelor rachete Ariane, la programul Copernicus de observare a Pământului și colaborările avansate cu NASA, ESA s-a afirmat ca un actor-cheie în definirea științei viitorului. România a aderat la ESA în 2011, ca stat membru cu drepturi depline, și participă activ în programe care sprijină inovația, dezvoltarea de tehnologii și aplicarea datelor spațiale în domenii strategice precum mediul, securitatea, agricultura și reziliența climatică.

 

”ESA este o poveste despre viziune, solidaritate și știință aplicată în slujba umanității. România are de învățat, dar are și de oferit”, a declarat Andrei Alexandru. Semnarea Declarației Aniversare reflectă nu doar recunoașterea internațională a rezultatelor ESA, ci și determinarea statelor membre, inclusiv a României, de a consolida politicile publice de cercetare și inovare în fața marilor provocări globale: explorarea spațiului, tranziția verde și transformarea digitală.

 

 

Profitând de ocazia prezenței sale la Paris, în marja celui mai prestigios eveniment aerospațial din lume – SIAE Le Bourget, președintele Andrei Alexandru a vizitat standul Comoti –  Romanian Research & Development Institute for Gas Turbines, apreciind contribuția românească la tehnologiile de propulsie. De asemenea, oficialul român a asistat la demonstrațiile aeriene din programul expoziției și a explorat zonele tematice dedicate inovațiilor din aviația civilă și militară, reafirmând interesul strategic al României pentru cooperarea internațională în domeniul aerospațial.

Din aceeași categorie...

Autoritatea Națională pentru Cercetare consolidează poziția României pe harta mondială a cercetării și face pași importanți în dezvoltarea de parteneriate strategice în domeniu

Autoritatea Națională pentru Cercetare consolidează poziția României pe harta mondială a cercetării și face pași importanți în dezvoltarea de parteneriate strategice în domeniu

În data de 08 iulie 2025, la sediul Autorității Naționale pentru Cercetare, a avut loc întâlnirea dintre directorul Centrului Internațional…
Lansăm Ghidul privind drepturile și comercializarea proprietății intelectuale – un pas strategic pentru valorificarea rezultatelor cercetării

Lansăm Ghidul privind drepturile și comercializarea proprietății intelectuale – un pas strategic pentru valorificarea rezultatelor cercetării

Autoritatea Națională pentru Cercetare aflată în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, anunță lansarea oficială a Ghidului privind drepturile și comercializarea…
Lansăm competițiile 2025 dedicate cercetătorilor români din diaspora

Lansăm competițiile 2025 dedicate cercetătorilor români din diaspora

Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) anunță lansarea competițiilor 2025 pentru Proiecte de mobilitate pentru cercetători cu experiență din diaspora (MCD)…
Sari la conținut