Skip to content

România și Spania mai apropiate în procesul de digitalizare și al industriilor viitorului

România contează, este tot mai atractivă pentru investitori și este privită ca un pilon de dezvoltare și inovare, aflându-se printre țările cu cel mai alert ritm de digitalizare și implementare de soluții inovative. Dar România Viitorului depinde de asemenea de partenerii strategici, iar Spania este unul dintre aceștia.

Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja a efectuat luni, 8 mai, o vizită de lucru la Madrid, având întâlniri cu vicepreședinta guvernului spaniol și ministra economiei și transformării digitale, Nadia Calviño, însoțită de secretarii de stat ai ministerului, precum și cu președinta Consiliului Superior de Cercetare Științifică, Eloisa del Pino.

Întâlnirea cu vicepreședinta Nadia Calviño a avut o conotație politică specială, având în vedere preluarea de către Spania a președinției la Consiliul UE în a doua parte a anului. Agenda discuțiilor a vizat: importanța reglementării utilizării tehnologiilor emergente, dezvoltarea competențelor digitale, exemple de succes în folosirea fondurilor europene pentru digitalizare, relațiile UE-America Latină, poziționarea UE în actualul scenariu geopolitic și provocările securizării comunicațiilor digitale prezente tot mai mult în schimburile economice și în piețele financiare.

Vizita la Consiliul Superior de Cercetare Științifică a inclus și o vizită a Institutului de Chimie Fizică Blas Cabrera și a laboratorului de Rezonanta Magnetica Nucleara Manuel Rico.

Sebastian Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării: „Cooperarea bilaterală cu Spania, în cadrul parteneriatului strategic care aniversează anul acesta un deceniu, este crucială pentru România Viitorului. Putem scurta drumul către viitor preluând bune practici testate deja aici în dezvoltarea competențelor digitale pentru cetățeni, extinderea rapidă a conectivității și digitalizarea serviciilor publice, dar și în transfer în economie a rezultatelor cercetării. Am găsit la Madrid parteneri serioși și deschiși, gata să sprijine eforturile României. Mulțumesc în mod special ambasadorului George Bologan și echipei pentru profesionalism și rezultate”

Pe data de 7 mai la sediul Ambasadei de la Madrid a avut loc o întâlnire în format fizic și online cu reprezentanții comunității românești, în mare parte tineri, interesați de industriile viitorului și programele de investiții, dialogul având loc într-o manieră deschisă și directă.

La rândul său, ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan, a evidențiat importanța cooperării la nivel european. Unitatea și solidaritatea demonstrate de România și Spania au reconfirmat valoarea acțiunii comune, cu beneficii multiple pentru cetățenii europeni.

Din aceeași categorie...

FP10 trebuie să rămână civil, cu deschidere pentru utilizarea duală

FP10 trebuie să rămână civil, cu deschidere pentru utilizarea duală

Bruxelles, 30 septembrie 2025 – Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC) a fost reprezentată la reuniunea ministerială a Consiliului Competitivitate –…
Angajament și parteneriat academic la Timișoara

Angajament și parteneriat academic la Timișoara

Astăzi, 19 septembrie, Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara găzduiește ediția de toamnă a Consiliului Național al…
25 de ani de excelență româno-americană. Parteneriatul INCDFP-AFTAC, un fundament al cercetării globale pentru securitate

25 de ani de excelență româno-americană. Parteneriatul INCDFP-AFTAC, un fundament al cercetării globale pentru securitate

Astăzi, 15 septembrie 2025, domnul Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, a participat, în județul Suceava, la ceremonia dedicată…
Sari la conținut