Skip to content

România și Spania mai apropiate în procesul de digitalizare și al industriilor viitorului

România contează, este tot mai atractivă pentru investitori și este privită ca un pilon de dezvoltare și inovare, aflându-se printre țările cu cel mai alert ritm de digitalizare și implementare de soluții inovative. Dar România Viitorului depinde de asemenea de partenerii strategici, iar Spania este unul dintre aceștia.

Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja a efectuat luni, 8 mai, o vizită de lucru la Madrid, având întâlniri cu vicepreședinta guvernului spaniol și ministra economiei și transformării digitale, Nadia Calviño, însoțită de secretarii de stat ai ministerului, precum și cu președinta Consiliului Superior de Cercetare Științifică, Eloisa del Pino.

Întâlnirea cu vicepreședinta Nadia Calviño a avut o conotație politică specială, având în vedere preluarea de către Spania a președinției la Consiliul UE în a doua parte a anului. Agenda discuțiilor a vizat: importanța reglementării utilizării tehnologiilor emergente, dezvoltarea competențelor digitale, exemple de succes în folosirea fondurilor europene pentru digitalizare, relațiile UE-America Latină, poziționarea UE în actualul scenariu geopolitic și provocările securizării comunicațiilor digitale prezente tot mai mult în schimburile economice și în piețele financiare.

Vizita la Consiliul Superior de Cercetare Științifică a inclus și o vizită a Institutului de Chimie Fizică Blas Cabrera și a laboratorului de Rezonanta Magnetica Nucleara Manuel Rico.

Sebastian Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării: „Cooperarea bilaterală cu Spania, în cadrul parteneriatului strategic care aniversează anul acesta un deceniu, este crucială pentru România Viitorului. Putem scurta drumul către viitor preluând bune practici testate deja aici în dezvoltarea competențelor digitale pentru cetățeni, extinderea rapidă a conectivității și digitalizarea serviciilor publice, dar și în transfer în economie a rezultatelor cercetării. Am găsit la Madrid parteneri serioși și deschiși, gata să sprijine eforturile României. Mulțumesc în mod special ambasadorului George Bologan și echipei pentru profesionalism și rezultate”

Pe data de 7 mai la sediul Ambasadei de la Madrid a avut loc o întâlnire în format fizic și online cu reprezentanții comunității românești, în mare parte tineri, interesați de industriile viitorului și programele de investiții, dialogul având loc într-o manieră deschisă și directă.

La rândul său, ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan, a evidențiat importanța cooperării la nivel european. Unitatea și solidaritatea demonstrate de România și Spania au reconfirmat valoarea acțiunii comune, cu beneficii multiple pentru cetățenii europeni.

Din aceeași categorie...

Enhanced Dialogue – concluziile unei zile de lucru pentru cercetarea românească

Enhanced Dialogue – concluziile unei zile de lucru pentru cercetarea românească

După o zi de discuții între România și Comisia Europeană despre cercetare, inovare și competitivitate, Dialogul Consolidat de la București…
Dialog Consolidat la București: România și Comisia Europeană discută viitorul cercetării și inovării

Dialog Consolidat la București: România și Comisia Europeană discută viitorul cercetării și inovării

Autoritatea Națională pentru Cercetare, împreună cu Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare (DG RTD) a Comisiei Europene, organizează astăzi, la…
Burse postdoctorale pentru noua generație de cercetători din România

Burse postdoctorale pentru noua generație de cercetători din România

Pentru cercetătorii aflați la început de carieră, perioada postdoctorală este o etapă importantă pentru consolidarea expertizei, dezvoltarea unor noi direcții…
Sari la conținut