Skip to content

România și Statul Israel au semnat un Memorandum de înțelegere pentru cooperare științifică

În perioada 25-28 februarie 2023, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, se află în vizită de lucru în Statul Israel.

Vizita cuprinde întâlniri cu Ofir Akunis, ministrul Inovării Științei și Tehnologiei din Statul Israel, precum și alți înalți reprezentanți și demnitari din cadrul Ministerului Comunicațiilor, Autorității pentru Inovare, Diviziei de Cercetare și Inovare din cadrul DEL UE Tel Aviv și Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică.

Totodată, Sebastian Burduja s-a întâlnit și cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Statul Israel, precum Orr Danon, CEO Hailo, Asi Shmeltzer, CEO Shlomo Group și Daniel Martin, CEO Cyber7.

În cursul zilei de mâine, delegația Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării va avea întâlniri și cu reprezentanți ai mediului universitar, la Universitatea Tel Aviv și la Universitatea Technion din Haifa.

În vederea consolidării colaborării și cooperării viitoare dintre cele două state, în domeniul cercetării științifice aplicate, reprezentanții Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării din România și cei ai Ministerului Inovării, Științei și Tehnologiei din Statul Israel au semnat un Memorandum de înțelegere pe un program de cooperare științifică.

Astfel, va fi demarat un nou Program de finanțare comună a cercetării științifice aplicate cooperative româno-israeliene prin care se va promova schimbul de experiență în domeniile cercetării științifice aplicate pe care ambele părți le consideră importante pentru a obține o creștere și o dezvoltare durabilă în domenii precum inteligența artificială, securitate cibernetică, energie verde (hidrogen), fizica laserelor, etc.

Domeniile de cercetare vor fi selectate de comun acord și în urma unei decizii comune a ambelor părți și pot include sprijinirea proiectelor comune de cercetare conduse de oameni de știință din ambele țări, sprijinirea seminarelor comune, simpozioanelor și altor întâlniri științifice, activități care vizează sprijinirea includerii și participării României și/sau Israelului la diferite alte programe legate de cercetare și inovare.

Din aceeași categorie...

România intră în era securității cuantice

România intră în era securității cuantice

Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, a participat astăzi la lansarea RExQTCS – Centrul Român de Excelență în Tehnologii…
Rezultat de excepție pentru România! Proiect major de cercetare selectat pentru finanțare de Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" în cadrul programului Horizon Europe

Rezultat de excepție pentru România! Proiect major de cercetare selectat pentru finanțare de Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" în cadrul programului Horizon Europe

ANC salută selectarea pentru finanțare a proiectului EXCELY, coordonat de UMF „Carol Davila” și contribuie la susținerea implementării acestuia prin…
Cooperarea științifică se construiește prin instituții

Cooperarea științifică se construiește prin instituții

La Trieste, la 11 martie 2026, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, a semnat Memorandumul de Înțelegere între Autoritatea…
Sari la conținut