Skip to content

Sebastian Burduja la deschiderea anului școlar: „Nu permiteți nimănui să vă taie aripile!”

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a participat astăzi la deschiderea anului școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, alături de prefectul Capitalei, Toni Greblă, și reprezentanți din administrația locală și ai instituției de învățământ, al cărei absolvent este.

În discursul pe care l-a susținut, ministrul l-a citat pe Ferdinand I care a spus că “școala nu înseamnă zidurile, ci spiritul care domnește într-însa”.

„Pentru că e nevoie să ducem acest spirit extraordinar mai departe, v-aș ruga să fiți perseverenți, atât în acest an cât și în cei care vor urma. Se spune ca generațiile tinere de astăzi se împart în foarte multe direcții. Vă plac foarte multe lucruri. Vă recomand să citiți “Excepționalii”, cartea lui Malcolm Gladwell. Veți afla, astfel, că pentru a fi foarte bun în viată la ceva ai nevoie de 10.000 de ore de antrenament pentru acel lucru. Asta înseamnă să vă concentrați pe una, sau două direcții unde să excelați și să fiți cei mai buni dintre cei mai buni.

Apoi, vă rog sa fiți responsabili. Aveți responsabilitatea de a vă da seama ce șanse extraordinare aveți. Credeți-mă, sunteți dintre cei aleși, dintre cei norocoși și cei care ați muncit pentru ceea ce aveți, dar să nu uitați că aveți și daruri de la Dumnezeu și de la familie și aveți răspunderea de a pune aceste daruri la treabă și de a nu pierde vremea. Aveți răspunderea de a merge cât de sus și departe puteți și vă doriți.

Vă doresc să ajungeți pe cele mai înalte culmi și, pentru că Henri Coandă spunea că viitorul este suma pașilor pe care îi faceți, inclusiv a celor mici, ignorați sau luați în râs, nu permiteți nimănui să vă taie aripile, dragi tineri, puteți face cele mai frumoase lucruri și să vă împliniți cele mai înalte visuri”.

Din aceeași categorie...

România și India consolidează cooperarea în cercetare, dezvoltare și inovare

România și India consolidează cooperarea în cercetare, dezvoltare și inovare

Autoritatea Națională pentru Cercetare și Ministerul Științei și Tehnologiei din Republica India au semnat astăzi, 23 iulie 2026, Programul de…
Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare participă la reuniunea Consiliului Competitivitate al Uniunii Europene, dedicată viitorului Spațiului European al Cercetării și Inovării

Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare participă la reuniunea Consiliului Competitivitate al Uniunii Europene, dedicată viitorului Spațiului European al Cercetării și Inovării

Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, participă astăzi la Dublin, la reuniunea Consiliului Competitivitate al Uniunii Europene – format…
Președintele României a promulgat legea privind digitalizarea și eficientizarea sistemului național de cercetare-dezvoltare și inovare, prin care se îndeplinesc jaloane PNRR de care depind peste 1 miliard de euro pentru România

Președintele României a promulgat legea privind digitalizarea și eficientizarea sistemului național de cercetare-dezvoltare și inovare, prin care se îndeplinesc jaloane PNRR de care depind peste 1 miliard de euro pentru România

Autoritatea Națională pentru Cercetare salută promulgarea de către Președintele României, domnul Nicușor Dan, a Legii privind unele măsuri pentru digitalizarea…
Sari la conținut