Misiunea şi viziunea actuală
Misiunea principală a INCDA Fundulea este de a contribui la dezvoltarea unei agriculturi sustenabile, prin dezvoltarea de soiuri și hibrizi de plante productive, rezistente la stresuri abiotice (cum ar fi seceta și temperaturile extreme), biotice (boli şi dăunători) și prin dezvoltarea unor tehnologii agricole inovative și eficiente. Infrastructura de cercetare de la Fundulea este astfel adaptată pentru a sprijini aceste scopuri. Viziunea actuală constă în:
- adaptarea genotipurilor şi a tehnologiilor la schimbările climatice deja existente şi previzibile;
- îmbunătăţirea calităţii produselor vegetale, pentru asigurarea competitivităţii pe piaţa internă şi internaţională;
- creşterea eficienţei economice a producţiei, la un nivel competitiv cu ţările avansate, prin valorificarea superioară a resurselor naturale şi tehnologice, pentru asigurarea unei dezvoltări durabile;
- dezvoltarea cercetărilor fundamentale orientate pentru rezolvarea problemelor majore ale producţiei cerealelor, plantelor tehnice şi furajere.
Istoric
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea este continuatorul activităţii de cercetare din domeniul plantelor de câmp efectuate de Institutul de Cercetări Agronomice al României (înfiinţat în anul 1927) şi Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (înfiinţat în anul 1957). Denumit iniţial, în 1962, Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Tehnice Fundulea, institutul a primit, ca efect al Legii 290/2002, începând cu anul 2003, numele de – Institutul de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea – iar, începând cu 1 ianuarie 2007, unitatea a devenit institut naţional, cu denumirea Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, instituţie de interes public, cu finanţare extrabugetară şi funcţionare în regim economic.
Pompiliu MUSTĂȚEA
Director General
Email: office@incda-fundulea.ro
Telefon: +40242 64.20.44 / +4021 315.40.40
Fax: +4021 311.07.22 / +40242 64.28.75
Membrii Consiliului de Administrație
PETCU Elena – Președinte CS al INCDA
IACOB Daniela – reprezentant ANC
LUPU Andreea Mihaela – reprezentant MF
ȚINTĂ Carmen Florentina – reprezentant MMSP
CHITUC Nicoleta – specialist
VARTOLOMEI Mihaela Mariana – specialiast MADR
– specialist
TEODORESCU Răzvan Ionuț – specialist
Obiectivul general care a ghidat activitățile de cercetare desfășurate în cadrul INCDA Fundulea a vizat îmbunătățirea bazei genetice și tehnologice a principalelor culturi agricole de interes: cereale, leguminoase pentru boabe, plante tehnice și furajere. În acest sens, cercetările s-au concentrat pe:
- crearea de genotipuri cu performanțe superioare, adaptate la condițiile agroclimatice actuale și viitoare,
- dezvoltarea de elemente tehnologice inovatoare care să permită o valorificare eficientă, diversificată și sustenabilă a potențialului productiv și calitativ al noilor cultivare,
- reducerea vulnerabilității culturilor la stresul biotic și abiotic, din ce în ce mai accentuat în contextul schimbărilor climatice.
In acest context sunt de menţionat creşterea biodiversităţii ca un element central al viitoarei dezvoltări agricole durabile. În acest sens, Institutul a urmărit:
- diversificarea genetică a culturilor,
- consolidarea rezilienței agroecosistemelor,
- integrarea noilor genotipuri într-un sistem agricol adaptativ și performant.
Alături de diversificarea şi îmbunătăţirea genetică, creşterea randamentului culturilor agricole se poate realiza prin agrofitotehnie şi protecţia culturilor. Au fost realizate lucrări astfel încât sǎ răspundǎ la îmbunătățirea eficienței utilizării spaţiului de nutriţie, a îngrășămintelor și a agenților de protecție a culturilor dar și la minimizarea efectelor secundare ale acestora asupra mediului. S-au studiat modificările legate de calendarul de cultivare (însămânțarea și inclusiv recoltarea), deşi sunt de așteptat să aibă efecte minore până la moderate pentru pricipalele culturi agricole. În contextul intensificării fenomenelor climatice extreme, s-au desfășurat cercetări privind modificarea calendarului de cultivare. Studiile au arătat că, deși efectele directe sunt estimate a fi minore până la moderate pentru culturile principale, ajustările datelor de însămânțare și recoltare devin din ce în ce mai necesare. Acestea au drept scop:
- evitarea perioadelor excesiv de calde și uscate din timpul verii,
- valorificarea eficientă a precipitațiilor din sezonul rece,
- adaptarea tehnologiilor de cultură la noile realități agroclimatice.
Concomitent cu activitățile curente, s-au desfășurat cercetări aprofundate privind adaptarea și implementarea celor mai adecvate metode de semănat, având ca obiectiv optimizarea spațiului de nutriție. Aceste cercetări vizează prevenirea unor probleme agronomice cu incidență tot mai ridicată și valorificarea beneficiilor oferite de tehnologiile moderne, în special pentru culturile de grâu, orz și porumb. Printre avantajele identificate se numără:
- aerisirea corespunzătoare a culturilor,
- reducerea incidenței bolilor coletului,
- optimizarea proceselor fotosintetice,
- îmbunătățirea eficienței utilizării îngrășămintelor minerale.
Creații biologice noi și impactul acestora
În ultimii ani, INCDA Fundulea a finalizat și introdus în circuitul științific și agricol genotipuri noi de grâu de toamnă, orz, triticale, porumb, lucernă, mazăre, soia, in, floarea-soarelui. Noile soiuri și hibrizi sunt caracterizați prin:
- potențial productiv ridicat,
- rezistență sporită la factori abiotici și biotici,
- adaptabilitate la condiții ecologice variate,
- contribuție esențială la dezvoltarea unei agriculturi durabile, în special în zone sensibile din punct de vedere ecologic.
Progrese în ameliorare și valoarea genetică a materialului de preameliorare
Progresele înregistrate în verigile procesului de ameliorare constituie un fundament solid pentru competitivitatea viitoarelor creații biologice. Valorificarea etapizată a acestora în procesele de selecție superioară va susține obiectivul major de menținere și creștere a competitivității soiurilor și hibrizilor românești în raport cu cele mai performante creații genetice internaționale.
În același timp, materialul biologic de preameliorare obținut — în special la grâu, orz, porumb și floarea-soarelui — prezintă un potențial ridicat de integrare în programele de ameliorare actuale și viitoare, asigurând un flux continuu de inovație genetică.
Tehnologii agricole inovative și aplicabilitate practică
Rezultatele cercetărilor privind elaborarea de noi secvențe tehnologice sunt corelate cu specificul diverselor tipuri de exploatații agricole. Aceste inovații tehnologice contribuie direct la:
- creșterea eficienței economice a culturilor,
- îmbunătățirea practicilor agronomice,
- consolidarea cercetării aplicative în ameliorare, protecția plantelor și agrotehnică.
Prin natura lor, rezultatele generate de cercetările întreprinse în domeniul perfecţionărilor metodologice au aplicabilitate directă în creşterea eficienţei activităţilor de cercetare aplicativă (de ameliorare, de tehnologia culturilor, de protecţia plantelor). De asemenea, noile materiale biologice de preameliorare obţinute prezintă potenţial cert de preluare şi valorificare în programele de ameliorare la grâu, orz, porumb şi floarea-soarelui. Prin caracterul lor aplicativ, aceste rezultate oferă soluții concrete și sustenabile pentru optimizarea producției agricole în contextul actual marcat de schimbări climatice și presiuni economice crescute.
Proiecte fanion
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea este un actor important în coordonarea și participarea la proiecte de cercetare cu impact local și național, în domeniul agriculturii și al bioeconomiei circulare.
In acest sens sunt relevante proiectele ADER şi Nucleu, derulate între 2020 și 2024, cu finanțare de la bugetul de stat. INCDA Fundulea a fost coordonator al proiectului „PREPCLIM”, finanțat prin Programul Național de Cercetare-Dezvoltare, care a vizat dezvoltarea unui sistem integrat pentru identificarea ideotipurilor de porumb adaptate condițiilor climatice viitoare.
Acest proiect a implicat colaborarea cu Administrația Națională de Meteorologie și a avut ca scop furnizarea de soluții pentru o agricultură mai rezilientă în fața schimbărilor climatice.
INCDA Fundulea a fost partener în cadrul proiectului DIVERSILIANCE, finanţat prin programul Core Organic. Acest proiect a implicat colaborarea cu Universităţi de prestigiu din Danemarca și a avut ca scop furnizarea de soluții pentru agricultura ecologică.
Transfer tehnologic
Brevetele obținute de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Agricultură (INCDA) sunt valorificate prin următoarele modalități:
a) Producția și comercializarea de semințe din diferite categorii biologice – INCDA a valorificat şi valorifică în continuare, soiuri și hibrizi prin colaborarea cu operatori economici pentru producția și comercializarea acestora.
b) Încasarea de redevențe conform legislației în vigoare și procedurilor interne de colectare a acestora – INCDA colectează redevențe pentru utilizarea brevetelor sale. Aceste redevențe sunt reglementate conform legislației specifice și procedurilor interne, asigurându-se că drepturile de proprietate intelectuală sunt protejate și valorificate corespunzător.
c) Licență de exclusivitate – INCDA Fundulea a încheiat parteneriate de exclusivitate cu agenți economici interesați de comercializarea unor hibrizi și soiuri dezvoltate. De exemplu, s-au acordat licențe exclusive pentru comercializarea a doi hibrizi de porumb și un soi de grâu de toamnă, asigurându-se astfel că aceste creaţii sunt utilizate și promovate corespunzător pe piață. Aceasta reprezintă o metodă importantă de valorificare a invențiilor, asigurând un control mai mare asupra utilizării acestora.
Prin aceste metode de valorificare a brevetelor se reflectă angajamentul INCDA Fundulea de a sprijini dezvoltarea sectorului agricol prin transferul de produse şi tehnologie, parteneriate strategice și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă – Fundulea
Adresă: Str. Nicolae Titulescu, nr.1, cod 915200, Fundulea, Judeţul Călăraşi, România
Telefon: +4021 315.08.05 / +40242 64.20.80 / +40372 71.58.39
Fax: +4021 311.07.22 / +40242 64.28.75
Email: office@incda-fundulea.ro
Website: www.incda-fundulea.ro