Skip to content

Sebastian Burduja la deschiderea anului școlar: „Nu permiteți nimănui să vă taie aripile!”

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a participat astăzi la deschiderea anului școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, alături de prefectul Capitalei, Toni Greblă, și reprezentanți din administrația locală și ai instituției de învățământ, al cărei absolvent este.

În discursul pe care l-a susținut, ministrul l-a citat pe Ferdinand I care a spus că “școala nu înseamnă zidurile, ci spiritul care domnește într-însa”.

„Pentru că e nevoie să ducem acest spirit extraordinar mai departe, v-aș ruga să fiți perseverenți, atât în acest an cât și în cei care vor urma. Se spune ca generațiile tinere de astăzi se împart în foarte multe direcții. Vă plac foarte multe lucruri. Vă recomand să citiți “Excepționalii”, cartea lui Malcolm Gladwell. Veți afla, astfel, că pentru a fi foarte bun în viată la ceva ai nevoie de 10.000 de ore de antrenament pentru acel lucru. Asta înseamnă să vă concentrați pe una, sau două direcții unde să excelați și să fiți cei mai buni dintre cei mai buni.

Apoi, vă rog sa fiți responsabili. Aveți responsabilitatea de a vă da seama ce șanse extraordinare aveți. Credeți-mă, sunteți dintre cei aleși, dintre cei norocoși și cei care ați muncit pentru ceea ce aveți, dar să nu uitați că aveți și daruri de la Dumnezeu și de la familie și aveți răspunderea de a pune aceste daruri la treabă și de a nu pierde vremea. Aveți răspunderea de a merge cât de sus și departe puteți și vă doriți.

Vă doresc să ajungeți pe cele mai înalte culmi și, pentru că Henri Coandă spunea că viitorul este suma pașilor pe care îi faceți, inclusiv a celor mici, ignorați sau luați în râs, nu permiteți nimănui să vă taie aripile, dragi tineri, puteți face cele mai frumoase lucruri și să vă împliniți cele mai înalte visuri”.

Din aceeași categorie...

Toamna se numără rezultatele. Institutele naționale de cercetare la Timișoara

Toamna se numără rezultatele. Institutele naționale de cercetare la Timișoara

Astăzi, la Timișoara, în cadrul celei de-a doua ediții a “Workshopului național de prezentare a rezultatelor obținute de Institutele Naționale…
Avizul Formal al Comitetului pentru Știință și Politică Tehnologică al OCDE confirmă alinierea la standardele internaționale

Avizul Formal al Comitetului pentru Știință și Politică Tehnologică al OCDE confirmă alinierea la standardele internaționale

Ministerul Educației și Cercetării și Autoritatea Națională pentru Cercetare anunță finalizarea, la nivelul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE),…
În mijlocul științei care reconstruiește creierul uman în laborator

În mijlocul științei care reconstruiește creierul uman în laborator

Stanford, în noul articol publicat în seria Research Matters (iulie 2025), evidențiază o realizare științifică excepțională: reconstruirea creierului uman în…
Sari la conținut