Skip to content

Guvernele României și Republicii Moldova au demarat implementarea Memorandumului de înțelegere în domeniul transformării digitale

Guvernul Republicii Moldova a desemnat, printr-o hotărâre de guvern, Agenția de Guvernare Electronică drept entitate responsabilă pentru spațiul digital comun. Astfel, Memorandumul semnat la 11 februarie 2022 poate fi pus în aplicare prin co-crearea, testarea și implementarea în comun a soluțiilor digitale în sectorul public.

Avem cu România o agendă comună clară, prin care ne-am angajat  să colaborăm şi să ne susținem reciproc pentru impulsionarea cooperării bilaterale, efectuarea schimbului de experiență,  mobilizarea resurselor tehnice, financiare și umane, în vederea dezvoltării spațiului digital comun. România este principalul partener al Republicii Moldova, ne sprijină în fiecare domeniu, avem relații economice foarte strânse, deci avem nevoie de această interoperabilitate”, a declarat viceprim-ministrul pentru Digitalizare al Republicii Moldova, Iurie Țurcanu.

Pentru etapa inițială de implementare a prevederilor Memorandumului de înțelegere în cadrul Comisiei mixte au fost identificate o serie de priorități comune precum: consolidarea infrastructurii digitale din sectorul public, susținerea proceselor de dezvoltare a societății digitale și economiei digitale inovatoare și reziliente comune, co-crearea, testarea și implementarea noilor soluții digitale, sprijinirea eforturilor comune de preluare și transpunere a noilor tehnologii.

Agenția de Guvernare Electronică a Republicii Moldova va dezvolta, în comun cu autoritățile publice de profil din Guvernul României, sistemele informaționale partajate, va identifica și implementa soluții pentru facilitarea schimbului de date dintre cele două state, în vederea simplificării administrative și sporirii accesibilității serviciilor publice prestate de autoritățile și de instituțiile publice din ambele state. De asemenea, se va implica în procesul de co-creare a sistemelor informaționale reutilizabile pe teritoriul ambelor state, va asigura mentenanța viitoare a aplicațiilor și serviciilor electronice dezvoltate în comun în cele două țări.

Ne dorim adesea poduri peste Prut, autostrăzi, asfalt și beton. Dar cel puțin la fel de importante sunt punțile digitale, care vor aduce economia viitorului, cu toate oportunitățile ei, pe ambele maluri ale Prutului. Spațiul digital comun va aduce avantaje pentru ambele țări. Pe lângă multiplele beneficii de ordin tehnologic, financiar sau uman, Republica Moldova își va crește capacitățile de a transpune standardele și reglementările Uniunii Europene și de a aplica cele mai bune practici internaționale în domeniul transformării digitale.

România va beneficia de platformele și serviciile digitale ale Republicii Moldova, construite pe standarde deschise și adaptabile rapid la nevoile noastre. În același timp, având în vedere statutul de membru al Uniunii Europene al României, spațiul digital comun va contribui la dezvoltarea unor soluții compatibile cu standardele și reglementările Uniunii Europene, facilitând interacțiunile transfrontaliere fără piedici între cetățenii și mediul de afaceri din Republica Moldova și Uniunea Europeană”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Din aceeași categorie...

Innovation Labs Hackathon 2023

Innovation Labs Hackathon 2023

Eduard Mititelu, secretar de stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), a participat în calitate de jurat la…
Legea securității și apărării cibernetice a fost publicată în Monitorul Oficial al României

Legea securității și apărării cibernetice a fost publicată în Monitorul Oficial al României

Legea securității și apărării cibernetice, inițiată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), cu sprijinul și consultarea tuturor entităților publice…
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support